Angajații CNAS din toată țara au intrat în grevă. Angajat: „Nu am mai primit niciun leu din 2017”

×
Publicitate

Angajații Caselor Județene de Sănătate din toată țara au intrat joi în grevă. Au oprit programul de lucru cu publicul și nu mai preiau decât solicitările urgente pentru adeverințe sau carduri de sănătate.

Așa că joi dimineață, majoritatea pacienților care au mers să își rezolve problemele au făcut cale întoarsă.

Oamenii care au avut nevoie de adeverințe de asigurat sau de carduri de sănătate au venit degeaba.

Femeie: „În primul rând trebuie să ridic o aprobare ca să-mi scot... că luni mă internez în spital și îmi trebuie plata respectivă și amân până când? Că la mine este o problemă urgentă, ce să fac acum?”

Tânăr: „Sunt foarte multe doamne acolo, nu știu de ce nu fac nimic. Nu știam că sunt în grevă”.

Reporter: Ce o să faceți dacă nu veți primi acest document?

Tânăr: „Cred că nu voi pleca de aici până nu îl primesc”.

La Casa Județeană de Sănătate Timiș, 80% dintre angajați sunt în grevă. Sindicaliștii susțin că salariile nu au mai fost mărite din 2018.

Monica Demenescu, președinte al Sindicatului CJAS Timiș: „Se vor prelua doar urgențele maxime”.

Reporter: Ce înseamnă urgențe maxime?

Monica Demenescu, președinte al Sindicatului CJAS Timiș: „Pacienți în stare gravă, care au nevoie de dispozitive. Dacă s-a pierdut un card de sănătate și au nevoie de adeverințe pentru a se interna în spital”.

Și la Iași, 55 de salariați ai Casei de Asigurări de Sănătate s-au alăturat protestului național.

Monalisa Artenie, angajat CJAS Iași: „Noi nu am mai primit niciun leu din 2017 și aceast[ salarizare a dus la depopularea instituție, 10-15 la sută din angajați au migrat spre alte instituții sau în privat, unde salariile sunt de 3 ori mai mari”.

Reporter: V-ați gândit să renunțați?

Femeie: „Cu toții dacă am recunoaște și am avea posibilitatea să plecam în alta parte, am putea să facem”.

Cei care au venit la ghișeu nu au rezolvat nimic. Oamenii speră că protestul nu va dura mult.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62399100
Zborurile Turkish Airlines către Europa, anulate miercuri seară. Două curse erau așteptate în București și Constanța

Toate zborurile Turkish Airlines spre Europa au fost anulate miercuri seară. Imagini surprinse în Istanbul, pe cele două aeroporturi mari, arată mii de oameni blocați.

62399013
Îmbulzeală la deschiderea unui hypermarket din Arad. Ce se vindea la jumătate de preț

Îmbulzeală la deschiderea unui hypermarket din Arad. Sute de oameni s-au îngrămădit să pună mâna pe electrocasnice și alimente la preț redus.

62302732
Un bărbat din Braşov a păcălit zeci de persoane să investească în criptomonede. A câștigat astfel peste 2,3 milioane de lei

Un bărbat din judeţul Braşov a fost trimis în judecată după ce, prezentându-se drept broker, a convins peste 40 de persoane să investească în criptomonede, folosind banii în interes personal.

Recomandări
Drona tulcea
Alertă la granița României. O dronă a căzut în zona localităţii Plauru și a provocat un incendiu. MApN face cercetări

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Ilie Bolojan a ajuns la DNA Iași. Premierul interimar, audiat ca martor în dosarul de corupție al lui Fănel Bogos

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a ajuns la DNA Iași unde urmează să fie audiat ca martor într-un dosar de corupție.