Andrew Tate a sugerat că ar putea rămâne în Statele Unite. „Până la urmă, tot noi câștigăm”

×
Publicitate

Mai mulți parlamentari cer Inspecției Judiciare să facă lumină în cazul ridicării restricțiilor de călătorie pentru frații Tate, care au putut astfel să plece în America.

„Există suspiciuni”, spun deputații, că s-au facut presiuni asupra României. Aflați la mii de kilometri distanță, frații Tate au vorbit despre răzbunare și i-au amenințat pe cei care i-au judecat greșit, după cum susțin ei.

Cu toate acestea, varianta să fugă de justiția din România este exclusă, ne transmite avocatul lor.

Într-un videoclip montat ca trailer de film, Andrew Tate a explicat pe rețeaua X că se consideră nevinovat și a acuzat procurorii că ar fi falsificat dovezi. Influencerul cu peste 10 milioane de urmăritori a transmis că este liber, iar cei care l-au făcut pe el și pe fratele său să sufere vor plăti.

„Vă promit că acum că războiul a fost câștigat, iar documentele mele sunt ștampilate înainte de a fi eliberat, oamenii care au făcut acest lucru, care au încercat să ne facă să suferim pe nedrept pentru că am încercat să facem ceea ce este bine vor plăti pentru asta!” - a transmis Andrew Tate.

Într-un alt videoclip, filmat în avionul care i-a dus în Statele Unite, Andrew Tate a sugerat că ar putea rămâne în Statele Unite: „Nu aș spune că este răzbunare, dar apreciez ideea de justiție și echilibru. Până la urmă, tot noi câștigăm. Zi-mi tu când au pierdut frații Tate? Ne-am întors! Ne-am întors pe bune!”

Contactat de Știrile PROTV, avocatul Fraților Tate a negat că nu se vor mai întoarce în România.

Ioan Gliga, avocatul fraților Tate: „Este exclusă ideea cu rămasul în America. Vă spun categoric. Sunt foarte hotărâți să își rezolve pe căi legale absolut toate problemele judiciare pe care le au la momentul de față. Nu trebuie să confundăm poziția într-un mediu online destinată urechilor unor urmăritori cu poziția în cadrul unui dosar în care sunt cercetați.”

Între timp, cinci parlamentari USR, membri ai Comisiilor juridice din Parlament au sesizat Inspecția Judiciară pentru a face lumină în ceea ce privește circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România.

Oana Murariu, deputat USR: „Imediat după ce niște oficiali americani au pus întrebări legat de cazul fraților Tate, procurorul de caz a decis să ridice această interdicție. Este, cel puțin la prima vedere, cel puțin la nivel de aparență, ceva nu pare în regulă. Există doar suspiciuni.”

Andrew și Tristan Tate se află sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile în primul dosar instrumentat de DIICOT pe numele lor. În al doilea dosar, disjuns din primul - doar Andrew Tate este sub măsura controlului judiciar.

Ambii au promis procurorului de caz că vor reveni în România la finalul acestei luni. Pe 24 martie au fost chemați la sediul poliției Voluntari ca să semneze controlul judiciar. Avocații lor au făcut și o cerere pentru că cele două dosare care vizează fapte de trafic de persoane, viol, trafic de minori, spălare de bani și influențarea declarațiilor să se unească. De asemeneam cei doi sunt cercetați și în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale, iar, teoretic, anchetatorii de acolo ar putea cere extrădarea lor din America în Regatul Unit.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62524778
Un bărbat a furat o sticlă de alcool dintr-o benzinărie din Tecuci. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere

Furt surprins de camerele de supraveghere, într-o benzinărie din Tecuci, județul Galați.

62501789
Traian Băsescu: Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Și asta când vor rușii. Problema e că urmăm noi

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat că, fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula în faţa Rusiei. El a atras atenţia, însă, că după acest moment ”urmăm noi”.

62265399
Incident la metrou. Degajări de fum la stația Piața Unirii 2. Circulația trenurilor a fost dată peste cap

O degajare de fum la stația Piața Unirii 2, pe Magistrala 2, a perturbat circulația metrourilor, luni seară, potrivit Club Feroviar.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.