Anchetă la un spital din Focșani. Un băiețel de patru ani a murit în urma unei operații de hernie inghinală

×
Publicitate

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, după ce un băiețel de patru ani a murit în urma unei operații de hernie inghinală.

Părinții sunt în stare de șoc și au depus deja plângeri la poliție și la Colegiul Medicilor. Copilul a fost operat miercuri, iar vineri a fost supus la a doua intervenţie, după ce starea lui s-a agravat. El a intrat în stop cardio-respirator la finalul procedurii chirurgicale și nu a mai putut fi resuscitat.

Operaţia a fost programată din timp, iar medicii au asigurat familia că este o intervenție simplă. Miercurea trecută, băieţelul a fost operat de către o echipă de medici de la spitalul județean din Focșani, iar copilul a fost externat joi.

Laurențiu Gheorghe, tatăl copilului: „A doua zi m-am dus, i-am luat și pe el și pe mama. Noi dacă am văzut că tot se văita de burtă, am mers cu el la spital, ne-am dus la UPU. Ea a spus o să îl luăm primul pe el, o să trebuiască să desfacem operația să vedem despre ce este vorba să scăpăm de o grijă, exact vorba asta a spus-o.”

Medicii spun că băiatul a fost externat în stare bună, iar analizele și investigațiile făcute înainte de operație nu au indicat că băieţelul să aibă și alte probleme de sănatate care să impună amânarea intervenției. Cu toate acestea copilul a revenit la spital cu dureri abdominale și stare generală modificată, la doar câteva ore de la externare.

Ludmila Munteanu, medic primar chirurgie pediatrică: „A doua zi dimineață, l-am văzut la ora nouă, avea o tumefacție mai mărită. M-am gândit că este vorba de o complicație post operatorie. Am început procedura de închidere a peretelui abdominal și în acel moment a făcut un stop-cardiovascular.”

Daniela Ciobanu, medic anestezist: „Manevrele de resuscitare au durat două ore și jumătate, aproape trei ore, s-a făcut tot ce s-a putut ca să răspundă la resuscitare.”

Familia a depus plângeri la poliţie și la colegiul medicilor.

Ionuț Gheorghe, unchiul copilului: „Ni s-a spus de către domnul doctor legist că cauza decesului ar fi de la prima operație, i-ar fi atins o venă sau un vas de sânge. Diagnosticul pe certificatul de deces este peritonită localizată, în mare parte ne-a dat de înteles că este de la prima operație.”

Conducerea spitalului a demarat și o anchetă administrativă.

Mihai Dumitrescu, director medical Spitalul județean Focșani: „S-a constituit la nivelul spitalului o comisie de anchetă pentru a face o anchetă administativă pentru a ne asigura că procedurile și protocoalele în vigoare ale spitalului au fost respectate.”

În timpul operaţiei au fost recoltate probe toxicologice care au fost trimise la un laborator specializat din Iași. În funcţie de rezultatele analizelor se va putea stabili cauza morţii copilului.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62258747
Cutremur de 3,4 pe Richter, produs marți dimineața în județul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe Richter s-a produs marţi dimineaţa, la ora locală 6:33, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

62258743
Voluntarii români au trecut granița la Cernăuți și au gătit pentru refugiații veniți din zonele de conflict

Mai mulți voluntari români au trecut graniţa la Cernăuţi şi au gătit mâncare caldă pentru refugiaţii veniţi din zonele de conflict.

62258742
În toată țara au avut loc ceremonii militare, luni, cu ocazia zilei de 9 mai. Pentru România, data are însemnătate triplă

În toată țara au avut loc ceremonii militare, luni, cu ocazia zilei de 9 mai. Pentru România, această dată are însemnătate triplă: Ziua Europei, Ziua Independenței și Sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.