Analiză: Producătorii de ţigări cu filtru, obligaţi să colecteze deşeurile începând cu acest an

62267339

Producătorii de ţigări cu filtru din România trebuie să ia măsuri pentru implementarea răspunderii extinse, care implică şi colectarea deşeurilor rezultate din consumul produselor pe care aceştia le introduc pe piaţă, conform Deloitte România.

Potrivit analizei, iniţiativa autorităţilor europene privind gestionarea deşeurilor din plastic, demarată cu mulţi ani în urmă şi concretizată într-o directivă, are şi o componentă care vizează produsele din tutun cu filtru şi filtrele comercializate pentru a fi utilizate în combinaţie cu produse din tutun, care conţin plastic. Directiva a fost transpusă şi în legislaţia din România şi obligă producătorii de astfel de produse să asigure colectarea deşeurilor rezultate după consum începând cu acest an.

Conform Directivei UE 904/2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, filtrele provenite de la produsele din tutun (mucurile de ţigară) reprezintă a doua cea mai răspândită categorie de produse din plastic de unică folosinţă întâlnite, sub formă de deşeuri, pe plajele din Uniunea Europeană. Din aceste considerente, s-a impus reducerea impactului considerabil al acestor deşeuri rezultate după consumul unor astfel de produse din tutun asupra mediului.

În România, răspunderea extinsă pentru deşeurile generate de respectivele produse, instituită prin ordonanţa de guvern de transpunere a directivei (OG 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului), se va putea realiza prin intermediul unei organizaţii dedicate sau individual. Potrivit legislaţiei, producătorii trebuie să suporte costurilor aferente implementării unei infrastructuri specifice pentru colectarea deşeurilor generate după consumul de produse din tutun, cum ar fi recipiente adecvate pentru astfel de deşeuri în zonele cu consum intens.

În acest scop, producătorii trebuie să acopere cel puţin următoarele costuri: cele legate de măsurile de informare a consumatorilor cu privire la alternativele reutilizabile, impactul asupra mediului şi asupra reţelei de canalizare în cazul gestionării necorespunzătoare a deşeurilor provenite de la produsele respective; cele de strângere a deşeurilor aruncate în afara sau în cadrul sistemului public de colectare al autorităţii publice locale şi pentru transportul şi tratarea ulterioară a respectivelor deşeuri; costurile pentru colectarea şi raportarea datelor către autorităţile responsabile.

Totodată, legislaţia obligă producătorii să aplice pe produsele din tutun introduse pe piaţă un marcaj clar, lizibil şi care nu se poate şterge, care informează consumatorii cu privire la opţiunile adecvate de gestionare a deşeurilor şi la prezenţa materialelor plastice în componenţa produsului, precum şi la impactul negativ asupra mediului, în special asupra mediului marin, în cazul în care acestea sunt aruncate sau eliminate prin mijloace necorespunzătoare.

De asemenea, schemele de răspundere extinsă a producătorilor ar trebui să conţină măsuri de încurajare a inovării care să conducă la dezvoltarea de alternative durabile la filtrele pentru produse din tutun care conţin plastic.

Realizatorii analizei oferă exemplul Ungariei unde, în baza legislaţiei adoptată recent, a fost selectată o societate concesionară la nivel naţional, prin licitaţie, pentru a pune la dispoziţia producătorilor de tutun sistemele de colectare necesare şi, la rândul său, să colecteze deşeurile provenite de la produsele de tutun, să le valorifice şi, după caz, să le elimine în mod corespunzător. Pentru aceste servicii, societatea în cauză percepe producătorilor o contribuţie financiară, ca parte a taxei pe care aceştia trebuie să o suporte în conformitate cu extinderea răspunderii.

Reglementarea din Ungaria a intrat în vigoare la 1 iulie 2023, iar producătorii sunt obligaţi, începând din trimestrul patru al acestui an, să achite taxa aferentă produselor vândute în trimestrul anterior. Legislaţia din Ungaria permite ambele variante de organizare, individual sau prin intermediul unei entităţi colective.

În cadrul unui studiu Deloitte realizat pentru producătorii din ţara vecină, care a evaluat obiceiurile de fumat ale consumatorilor din 21 dintre cele mai mari localităţi ale ţării, ce cumulează 30% din populaţie, au fost colectate şi calculate costurile cu gestionarea acestor deşeuri. Rezultatul studiului a evidenţiat un tarif valabil la nivel naţional pentru un kilogram de deşeuri din tutun colectat şi tratat.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
O nouă tragedie pe „Drumul morții”. Doi oameni au decedat și alți 4 au fost răniți, după ce două autoturisme s-au ciocnit

Două persoane au murit și alte patru au fost rănite, în urma unui accident rutier produs marți pe DN 2, supranumit „Drumul morții”, între localităţile Moviliţa şi Sineşti din judeţul Ialomiţa.

Mama Loredanei, fata care a ucis-o pe Alina în Mangalia. „Mi-a zis că a căzut pe scări”

Mama Loredanei, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă într-un hotel din Mangalia, unde lucram împreună, a făcut primele declarații despre ce i-a spus fiica ei.

O persoană a murit și o alta este rănită, în urma unui scandal petrecut între mai mulți indivizi, în Neamț

O persoană a murit și o alta este rănită, în urma unui scandal petrecut între mai mulți indivizi, în Roman, judeţul Neamţ. A fost nevoie de intervenţia trupelor pentru Acţiuni Speciale şi a jandarmilor.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.