Amenzi uriașe pentru cei care ardeau deșeuri pe câmp în apropiere de București: „Nu mai fac așa ceva”

×
Publicitate

Polițiști, comisari de la Garda de Mediu și trupele speciale au descins în orașul Bolintin Vale, la 30 de kilometri de București și au confiscat peste 140 de tone de fier vechi, pe lângă anvelope, cabluri și alte deșeuri metalice.

Autoritățile spun că persoanele vizate acum de un dosar penal ardeau necontrolat aceste deșeuri pe câmp, provocând un fum dens pe care vântul îl împingea adesea spre București.

Suspecții au fost amendați cu peste 500.000 de lei.

Era ora 10 dimineața când peste 150 de comisari de la Garda de Mediu, luptători de la trupele speciale și polițiști au descins la peste 20 de adrese din județul Giurgiu.

Autoritățile au vizat societățile ilegale din Bolintin Vale: depozite de deșeuri, service-uri auto, vulcanizari și firme de dezmembrări auto.

Autoritățile au confiscat dintr-o curte mai multe cabluri, dar și fier vechi, pe care proprietarii mai multor societăți clandestine le-au colectat aici, ilegal, de-a lungul timpului.

Autoritățile s-au sesizat după ce mai mulți localnici s-au plâns că suspecții ard în toiul zilei anvelope și cabluri, procedură folosită pentru obținerea metalului, pe care apoi îl vindeau.

Indivizii au fost surprinși pe câmp. În imaginile filmate cu drona de autorități se vede cum coloana de fum dens provenită de la cel puțin șase arderi simultane se îndreaptă spre Capitală.

Reporter: „Are legătură cu vreun episod de poluare din trecut?”

Mărioara Gătej, comisar general Garda de Mediu: „Noi așa credem, pentru că este o zonă destul de apropiată și depinde și de cantitățile de deșeuri incinerate. Este o zonă în apropiere, în care există o comunitate compactă de etnie romă și pe terenurile din spate se incinerează aceste deșeuri."

O luna întreagă a durat ancheta, timp în care autoritățile au strâns probe și imagini cu suspecții.

Astfel au reușit să pună pe hârtie adresele tuturor persoanelor suspecte că ar fi poluat mediul.

Patruzeci de mii de lei. Atât are de plătit acum un bărbat din Vânătorii Mari, pentru că, vreme de un an, a adunat în curte zeci de mașini pe care le-a dezmembrat fără să dețină autorizație de la Garda de Mediu.

Comisar de la Garda de Mediu: „Aici avem o curte, proprietate personală. Desfășura activități de dezmembrări auto, fără autorizație. E o activitate clandestină. Putem vorbi de infiltrații în sol, de poluarea pânzei freatice."

Mircea Nicolae, proprietarul afacerii: „Nu se vede ce casă am? Nu se vede ce mașină am? Asta nu e o afacere, e o necesitate. O să termin cu prostia asta.”

Reporter: „Nu o să mai faceți așa ceva?”

Mircea Nicolae: „Nu."

Ultimul episod de poluare investigat de autorități a fost înregistrat în luna martie. După aceea, polițiștii au descins în forță la mai multe adrese din județul Giurgiu, dar și în Sintești, unde localnicii obișnuiesc să depoziteze munți de gunoaie, pe care ulterior le ard necontrolat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62129116
Un milion de români, în şomaj tehnic. Domeniile în care au reînceput angajările

Un milion de români sunt astăzi în șomaj tehnic, potrivit ultimelor estimări. Pentru a-i ajuta, ministrul Muncii a anunțat miercuri un nou pachet de măsuri care să relanseze mediul de afaceri.

61951759
De când vor circula trenurile spre mare și ce reguli trebuie să respecte călătorii

CFR Călători a anunțat astăzi introducerea mult așteptatelor trenuri spre mare. Trenurile Soarelui pleacă din gări de pe 12 iunie din toată țara, inclusiv din București, cu destinație finală: Mangalia.

62128174
Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus

Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 iunie. Autoritățile au anunțat miercuri 152 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că numărul bolnavilor a ajuns la 19.669. 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.