Amenzi în piețe pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce au găsit inspectorii ANPC

62120004
StirilePROTV

Zilele acestea, inspectorii de la Protecția Consumatorului verifică la sânge piețele. Primele controale care vizează respectarea ordonanțelor militare s-au făcut în zona Olteniei.

O primă sancțiune a fost acordată Pieței din Slatina, care a și fost închisă pentru moment.

Societatea care o administrează a fost amendată cu 10 mii de lei pentru încălcarea prevederilor ordonanței militare numărul trei. Mai exact, nu se respecta distanțarea socială, culoarele dintre tarabe nu erau destul de late, iar dezinfectanții lipseau.

De altfel, zece piețe din Gorj, Olt și Mehedinți au fost veriicate până astăzi, iar Oltenia rămâne ținta inspectorilor ANPC până spre sfârșitul acestei săptămâni.

Va fi verificat și modul în care vârstnicii, care au de-acum posibilitatea să iasă la cumpărături între 7-11 dimineața și 19-22 seara, sunt serviți cu prioritate.

Acțiunile rămân tot în zona din sudul țării, urmând ca, pe lângă piețe, controalele să devină mai dese și în hipermarketuri.

Inspectorii caută respectarea distanțării sociale, prezența marcajelor, dar și modul în care sunt puse la vânzare legumele și fructele.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62084861
Tineri din Blaj, reținuți. Au pătruns într-o biserică, furând cutia milei și geamul din termopan
Patru tineri din Blaj au fost reţinuţi de poliţişti după ce ar fi pătruns, prin efracţie, pe timp de noapte, într-o biserică din municipiu.
61472226
Se reia producția la uzina Ford de la Craiova. Ce măsuri de protecție vor respecta angajații
Ford a anunțat marți reluarea graduală a producției de vehicule și motoare la principalele sale uzine din Europa. Măsura va fi pusă în aplicare din 4 mai.
62122374
Un minor a amenințat că se sinucide după ce a făcut accident cu mașina pe care o furase
Un minor care a fugit la o rudă după ce s-a certat cu părinţii a furat o maşină, a făcut accident, apoi a ameninţat că se sinucide.