Alina Bica, dată în urmărire după condamnarea definitivă la 4 ani de închisoare

62095029
Poliția Română

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost dată în urmărire de către poliţişti, deoarece "se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii", după ce a fost condamnată definitiv, miercuri.

Alina Bica apare pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) la secţiunea "Persoane urmărite", ea fiind plecată în Costa Rica.

Iniţial, în noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru favorizarea făptuitorului, pedeapsă rămasă definitivă în iunie 2018.

În martie 2019, decizia de condamnare a fost anulată de Instanţa supremă, în baza deciziei Curţii Constituţionale privind nelegala compunere a completurilor de cinci judecători.

La rejudecare, miercuri, s-a respins apelul Alinei Bica şi s-a menţinut condamnarea din noiembrie 2016.

"În majoritate: respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public - DNA împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală obligă apelanta intimată inculpată Bica Alina Mihaela la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în decizia dată, miercuri, de Instanţa supremă.

DNA susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul 'RAFO', instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62095021
Asistentă atacată de un bărbat pentru că i-a refuzat cererea pentru o locuință socială
Incident violent, la primăria din Borșa, judeţul Cluj. O asistentă socială a fost atacată de un un localnic furios şi rănită în zona pieptului. Din fericire, omul a fost oprit la timp de câţiva martori, iar poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore.
62095013
Reacții după ce Robu a interzis manelele în oraș. Imaginile care l-au înfuriat
Primarul Timisoarei a pus gând rău manelelor şi grătarelor, după ce la un eveniment organizat în oraş, cântăreţii i-au făcut dedicaţii pe ritmuri ţigăneşti şi au făcut furori pe internet.
62095004
Situație dramatică într-un centru de reabilitare din Urlați. Bolnavi psihic, izolați într-o debara
Situația dramatică a bolnavilor psihic internați în așa numitele centre de reabilitare ajunge din nou în atenția întregii țări, după ce noul ministru al Muncii a făcut o vizită inopinată la o astfel de instituție din Urlați, Prahova.