Aglomeraţie spre litoral și spre munte. Au fost trei tamponări pe A2

×
Publicitate

Suntem în fața unuia dintre cele mai aglomerate weekenduri de pe litoral. Puţinele locuri de cazare rămase libere în staţiuni costă acum cât un sejur de 5 zile, la începutul sezonului, deşi vorbim doar de două nopţi.

Sunt peste 280.000 de turiști pe litoral, fără să-i punem la socoteală pe cei care s-au cazat la particular. Este aglomerat atât pe plajă, dar şi pe drumul spre litoral.

Potrivit Infotrafic, valori ridicate de trafic sunt şi în staţiunile de pe litoral, pe DN 39, între Eforie Nord şi Eforie Sud, precum şi în Mangalia, la sensul giratoriu.

Pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A2 Bucureşti-Constanţa nu sunt momentan probleme de fluenţă, valorile de trafic menţinându-se în condiţii normale. Deşi se mai aglomerează uneori pe anumite porţiuni, nu se formează coloane lungi de autovehicule, iar traficul se fluidizează în scurt timp.

Totodată, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei, între Predeal şi Buşteni pe sensul de mers către capitală, precum şi în Comarnic şi Buşteni, pe sensul către munte.

Deasemenea, nu sunt înregistrate valori ridicate nici pe celelalte artere de la intrarea în Bucureşti, mai spune sursa citată.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie, să respecte limitele legale de viteză, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii, să folosească luminile de întâlnire, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc, să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate şi să aibă permanent o conduită preventivă la volan.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61978703
Alcoolemie record descoperită la un biciclist din Dâmbovița: ”Mulți ar fi deja în comă alcoolică”

Un biciclist din Dâmbovița a fost depistat pe un drum public cu o alcoolemie de 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, a anunțat Poliția Română pe pagina de Facebook.

61977078
Ministrul Justiţiei, acuzat de "dezinformare prin omisiune" privind moartea lui Stan Mustaţă

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl acuză pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de "dezinformare prin omisiune" în cazul morţii lui Stan Mustaţă.

61978677
Mitingul diasporei. Controale pirotehnice la maşinile parcate în zona Piaţa Victoriei

Poliţia Capitalei anunţă vineri dimineaţă că a cerut IGPR efectuarea unui control pirotehnic preventiv al maşinilor parcate în zona Piaţa Victoriei de către participanţii la mitingului diasporei, programat pentru ora 17.00.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.