Adrian Streinu-Cercel a îndemnat la prudență, afirmând că există în circulație 24 de ”mutante” ale virusului SARS-CoV-2

62111687
Agerpres

Preşedintele Comisiei pentru Sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat că pandemia se află în prezent într-o fază de acalmie.

Tot el a îndemnat la prudenţă, pentru că există în circulaţie 24 de "mutante" ale virusului SARS-COV-2 şi încă 13 în evaluare, transmite Agerpres.

"Este foarte important ca medicii să aibă un nivel de protecţie în acest moment, mai ales ţinând cont de faptul că pandemia nu s-a terminat. În momentul de faţă, suntem într-un moment de acalmie. Spitalele în prezent au din ce în ce mai puţini pacienţi şi să dea Domnul să rămână aşa. Din păcate, ştim că până acum sunt 24 de mutante care au fost catalogate şi în curs de transmitere şi, pe lângă acestea, mai sunt încă 13 în evaluare. Ca atare, noi trebuie să fim foarte atenţi", a afirmat miercuri, Streinu-Cercel, în plenul Senatului.

Senatorul PSD a îndemnat la acordarea unui vot favorabil propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR PLUS, care vizează modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pentru a reglementa cadrul general referitor la situaţiile în care medicii vor putea să asigure asistenţă medicală în afara specialităţii pe perioada instituirii stării de urgenţă sau stării de alertă.

Potrivit propunerii legislative, "personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară sau când acesta este desemnat pe perioada institui a stării de urgenţă sau a stării de alertă să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii".

"Asigurarea obligatorie acoperă şi riscurile şi prejudiciile produse ca urmare a exercitării profesiei de către personalul medical, care pe perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă a fost desemnat să acorde asistenţă medicală în afara specialităţii", se arată în proiectul de act normativ dezbătut, miercuri, în plen, şi care urmează să fie votat, în plenul de luni, în sesiunea aferentă votului final.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Rata de infectare, 19 mai. Județul care a raportat un singur caz de COVID în ultimele 24 de ore

Capitala şi toate judeţele ţării sunt în continuare în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu SARS-CoV-2, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus în România, bilanț 19 mai. 707 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus în România, bilanț 19 mai. Până astăzi, 19 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.073.679 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.028.554 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cazul șoferului român de TIR ucis cu sabia în parcare, în Franța, a ajuns în Parlamentul European

Mihai Spătaru, de 38 de ani, a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o autostradă din Franţa, de hoţii pe care i-a surprins că-i prădau marfa. Cazul său a ajuns în Parlamentul European.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Dronă doborâtă de NATO deasupra Lituaniei. ”O astfel de pregătire este vitală”

Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.