Momentul în care copilul din Craiova a căzut din tiroliană, filmat de tatăl său

×
Publicitate

Accident înfiorător, într-un parc din Craiova. Un copil de 10 ani, a fost grav rănit, în timp ce se dădea pe o tiroliană, după ce o coardă a instalației a cedat, iar el s-a prăbușit în gol, de la mare înălțime.

Incidentul a fost filmat, de tatăl copilului, care îi acuză pe cei care au operat instalația, de mai multe nereguli. Bărbatul susține că o bucată din sistem, fusese reparată cu bandă izolatoare, iar băiatului i s-a dat cască de protecție doar după multe insistențe. 

Băiatul tocmai se pregătea să înceapă cursa când coarda care făcea legătura între ham şi scripetele tirolianei a cedat în împrejurări încă neclare. Cel mic s-a prăbuşit în gol de la aproape 8 metri înălţime. Tatăl lui care filma în acel moment a surprins secvenţa. Când şi-a văzut băiatul rănit, omul a alegat spre el ca să îl ajute.

Băiatul a fost dus la spital, iar în parcul în care a avut loc incidentul au început cercetările. Momentele filmate de tatăl băiatului înainte de incident sunt esenţiale în investigaţie.

Cei care operau tiroliana i-au dat băiatului o cască de protecţie doar când acesta le-a spus că îi este frică să urce neprotejat pe instalaţie, susţine părintele său.

Băiatul pare că a intuit pericolul şi le-a atras atenţia celor care operau tiroliana că este ceva în neregulă cu hamul de care urma să fie ancorat. Tatăl lui a insistat totuşi să urce pe schela de lansare.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru vătămare din culpă. Tiroliana era operată de organizaţia studenţească AMICUS din Craiova şi fusese amplasată în parcul din oraş chiar în ziua accidentului.

Tatăl copilului susţine că hamul tirolinei era rupt şi fusese reparat cu banda adezivă.

Daniel Bornaz: "Cablul de vine intre ham şi scripete, poliţia de la criminalistică i-a arătat unui martor, acea bucăţică de sfoară. Acea sfoară de a avut-o poliţia are o bandă izoliera pe ea."

Ovidiu Buluță, voluntar organizaţia AMICUS Craiova: "S-a rupt o sfoară, o coardă.”
Reporter: “S-a rupt acea sfoară?”
Ovidiu: “Da. Din păcate, da.”
Reporter: “E vorba de o improvizaţie?”
Ovidiu: “Cred că a cedat efectiv."

Experţii sunt de părere că voluntarii care au operat tiroliana au făcut mai multe greşeli.

Experţi: "Poţi foarte uşor să greşeşti, să o montezi aşa şi scapă. În general la astfel de evenimente se pun două carabiniere."

Cristian Gună, alpinist acrobat: "Consider că este neglijenta în manipularea echipamentului. Se vede clar cum se desprinde carabiniera care este legată la inelul central al hamului undeva acolo sus l-a legat greşit de altceva, nu de ce trebuia."

Mihai Mândru, operator tiroliană, Braşov: "Echipamentul trebuie să fie verificat odată pe an."

Băiatul este internat la spitalul din Craiova cu un picior rupt şi răni grave o mână. Şansa lui a fost că a purtat casca de protecţie şi nu s-a lovit la cap.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61959819
Soțul directoarei din Focșani ar fi postat imaginile intime cu ea și elevul. ”L-a umilit”

Este anchetă la un liceu din Focşani, unde a ieşit la iveală o poveste de dragoste. Directoarea instituţiei, în vârstă de 36 de ani, este acuzată că a avut o relaţie amoroasă cu un elev de 19 ani.

61959818
Tânăr de 19 ani, găsit mort în cămara casei. Principalele ipoteze ale anchetatorilor

Tatăl unui tânăr de 19 ani din Bistrița Năsăud a trăit şocul vieții lui, după ce trei zile la rând și-a căutat cu disperare băiatul, iar în final l-a găsit mort în cămara casei.

61958551
Preşedintele o invită pe Viorica Dăncilă la Cotroceni pentru a discuta "aspecte de politică externă". Premierul a acceptat

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat o invitaţie premierului pentru o consultare care va avea loc marţi, la ora 11:00.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.