Accident cumplit în Vaslui. Un șofer de 20 de ani a murit, iar un adolescent se află în comă

62540931
ISU

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit şi un adolescent de 16 ani a fost grav rănit, fiind în comă, în urma unui accident rutier produs luni între Bârlad şi Podu Turcului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, cele două persoane au rămas încarcerate după ce maşina cu care circulau s-a izbit violent de un copac.

"La locul producerii accidentului au fost trimise o ambulanţă SAJ C2 cu medic din Bârlad şi o ambulanţă SAJ B2 din Podu Turcului. Au fost găsite două victime, un bărbat în vârstă de 20 de ani care era decedat şi un adolescent de 16 ani cu multiple traumatisme, traumatism cranio-cerebral grav, traumatisme toracice şi de bazin, aflat în comă profundă. Acesta din urmă a fost preluat de ambulanţa SAJ C2 cu medic de la Bârlad, stabilizat hemodinamic şi respirator şi transportat în regim de urgenţă la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad", a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62540925
O femeie este căutată de polițiști după ce a furat 2.000 de lei destinați câinilor fără stăpân, dintr-un spital veterinar
O femeie este căutată de poliţiştii din Sibiu după ce a fost surprinsă de camerele de supraveghere dintr-un spital veterinar în timp ce fura o cutie cu 2.000 de lei, bani donaţi pentru câinii fără stăpân, potrivit IPJ.
62481839
Alimentarea cu gaze, oprită pentru peste 120 de consumatori din Sectorul 1. Care este motivul
Alimentarea cu gaze naturale este oprită, luni seară, pentru peste 120 de consumatori casnici şi non-casnici de pe mai multe străzi din Sectorul 1 al Capitalei, din cauza unui defect la conducta de gaze din zonă.
62540856
Alegeri locale în paralel cu turul doi prezidențial. Mai multe localități și-au ales și primarii
19 localități din țară și-au votat și primarul odată cu turul doi al alegerilor prezidențiale. În 14 dintre acestea au fost aleși edili de la PSD, în 4 de la PNL, iar într-un loc a fost preferat un independent.