A tras cu pușca în pisica vecinului. Pisica a scăpat, dar agresorul nu

62394628
IMAGO

Un individ a tras cu pușca în pisica vecinului, în București, și a fost reținut. Bărbatul de 64 de ani are acum dosar penal pentru mai multe infracțiuni.

Individul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale, după ce a tras cu puşca în pisica vecinului, la o adresă din Bucureşti, transmite Agerpres.

La data de 15 octombrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 20 au fost sesizaţi, în jurul orei 20,00, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un vecin i-ar fi provocat vătămări animalului său de companie", informează, luni, Biroul de presă al DGPMB.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei care au depistat un bărbat, în vârstă de 64 de ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că în jurul orei 18,30, în timp ce bărbatul în cauză se afla în curtea imobilului, ar fi observat o pisică pe masă, motiv pentru care a folosit o armă, trăgând spre pisică.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Secţiei 20 Poliţie, iar arma utilizată de acesta a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor", arată sursa citată.

Dosarul a fost preluat de către Serviciul pentru Protecţia Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rănirea cu intenţie a animalelor, uzul de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Şase persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autocamion în Dâmbovița

Şase persoane au fost rănite, luni, într-un accident între localităţile Vişina şi Fierbinţi, în care au fost implicate un microbuz şi un autocamion, informează ISU Dâmboviţa.

 

„Reuşita operaţiunii este o mărturie a încrederii.” Qatarul anunţă că a repatriat în Ucraina copii luaţi de Rusia

Qatarul a afirmat luni că a reunit cu familiile lor din Ucraina patru copii ucraineni care se aflau pe teritoriul rus după ce au fost luaţi de autorităţile de la Moscova în urma invaziei declanşate în februarie 2022, informează AFP.

 

Un bărbat din Prahova a fost reţinut pentru trafic de droguri. Stupefiantele erau vândute de nepotul său minor

Un bărbat a fost reţinut într-un dosar de trafic de droguri de risc (canabis), iar nepotul său minor a fost plasat sub control judiciar, informează, luni, autorităţile prahovene.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.