A murit Horia Alexandrescu. Anunțul a fost făcut de fiica sa

62214172
youtube.com

Horia Alexandrescu, fondator al mai multor ziare şi preşedinte al Asociaţiei Române a Profesioniştilor Mass Media, a murit la vârsta de 74 de ani, potrivit unui anunţ făcut de fiica lui pe Facebook.

Anca Alexandrescu a publicat luni mesajul „Tata a plecat…", fără să dea detalii, notează News.ro.

 

Născut pe 9 aprilie 1947, la Bucureşti, Horia Alexandrescu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”.

A debutat în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, apoi a devenit redactor al acestei publicaţii. Din anul 1977 a scris la Scânteia Tineretului, iar din 1989, la secţia sport a Tineretului Liber. După Revoluţie, a fost secretar general de redacţie la Tineretul Liber, după care, redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie. În anul 1990 a înfiinţat ziarul Sport Star.

Alexandrescu a fost co-fondator al cotidianul Curierul Naţional, unde a fost şi director general. În 1992, a vândut toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 a părăsit ziarul şi a pus bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care a fost şi director general. A părăsit şi acest ziar în anul 2001 şi a înfiinţat cotidianul Independent.

A semnat mai multe volume de publicistică şi a fost moderator de televiziune, la TVR şi OTV.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62214120
Protest în Argeș. Localnicii se plâng că autoritățile nu fac nimic în privința urșilor care le intră în gospodării

Aproximativ 100 de localnici din Rucăr, județul Argeș, au participat ieri la un prostest împotriva autorităților.

62214119
Trei garaje din Arad au fost incendiate de oameni ai străzii. O femeie a fost dusă la spital

Trei garaje s-au facut scrum, duminică seară, într-un cartier din Arad. Se pare că focul a pornit de la câțiva oameni ai străzii care și-au găsit adăpost acolo.

62214118
Un copil de 14 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren. Are arsuri pe 70% din suprafața corpului

Un incident cumplit s-a petrecut în gara din Deva. Un copil în vârsta de 14 ani s-a electrocutat şi are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Shutterstock oameni pe stradaa
România rămâne pe marginea prăpastiei. Ce s-ar întâmpla dacă am fi retrogradați la „junk”, ca în 2008

România își păstrează ratingul acordat de agenția Standard & Poor's și rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor. Dar este la un pas de retrogradare, la calificativul cunoscut drept „junk”.

Calin georgescu agerpres 19668015
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns în fața anchetatorilor. Surse: El ar putea fi vizat și de percheziții informatice

Procurorii DIICOT continuă ancheta care a dus la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Socrul fostului candidat la prezidențiale a ajuns, luni, în fața anchetatorilor, în calitate de martor.