Echipe de specialiști din România și Turcia lucrează împreună pentru scoaterea navei. Unul dintre cei trei marinari rămași captivi în epavă acum trei luni a fost adus la suprafață.
Primele manevre au început miercuri, când specialiștii turci au rotit remorcherul, aflat la 26 de metri adâncime, pentru a-l poziționa astfel încât să îl poată ridica la suprafață. Intervenția a fost una extrem de dificilă și a durat mai bine de șapte ore.
Remorcherul Astana a fost adus parțial la suprafață, iar scafandrii au reușit să recupereze trupul uneia dintre victime. Pe tot parcursul intervenției, rudele celor trei marinari rămași captivi în epavă au așteptat vești pe digul de nord al Portului Midia.
Dumitru Maiereanu, avocat: „Se desfășoară operațiunea de ranfluare a remorcherului astana după o perioadă de aproape trei luni un timp nepermis de mare în condițiile în care pe fundul mării la 26 de metri sunt trei victime.”
Pentru familiile marinarilor, lunile de așteptare au fost extrem de dificile.
Daniel Tămâianu, tatăl unei victime: „Un chin, un chin. Nu am găsit suportul nimănui. Noi am cerut de la bun început scoaterea victimelor. Restul nu ne interesează”.
Intervenția are loc după mai multe săptămâni în care angajații unei companii din Turcia, specializată în salvare și recuperare navală, au făcut scufundări, pentru a investiga epava, și au verificat toate compartimentele remorcherului.
Accidentul s-a produs pe 18 martie. Remorcherul Astana, la bordul căruia se aflau cinci marinari români, s-a scufundat în timpul unei manevre de asistare a unui petrolier, la terminalul offshore Midia. Potrivit informațiilor, nava ar fi rămas fără propulsie pe o mare agitată, s-a răsturnat și s-a scufundat în doar câteva minute. Trupurile a doi marinari au fost recuperate chiar în ziua tragediei.