A început montarea luminițelor de Crăciun în București. Anul acesta sunt cu buget redus

×
Publicitate

Bucureștenii vor avea și anul acesta luminiţe de Crăciun. Primăria Capitalei a început montarea decoraţiunilor, iar primele au fost puse deja în Piaţa Constituției și pe Bulevardul Lascăr Catargiu.

Potrivit primarului general, vor fi refolosite instalaţiile pe care administrația le are deja. Acesta a promis şi alte surprize de sărbători pentru locuitorii Bucureștiului.

Deși n-am trecut încă de valul patru al pandemiei, Bucureștiul se pregătește de sărbători. Primele luminiţe de Crăciun au fost montate aseară pe unele dintre cele mai intens circulate bulevarde din Capitală. Primarul general a anunțat pe o rețea socială ca anul acesta se vor limita doar la zona centrală a orașului. Chiar și așa oamenii tot se bucură:

„Chiar mi se pare o chestie frumoasă, mai ales de văzut noaptea, dar, na, mai nasol cu restricțiile. Dar e o chestie drăguță, mai animă orașul” spune un trecător.

Unii nu se așteptau să avem luminițe anul acesta și dau vina pe restricţii: „Degeaba le pune. Nu mă așeptam. Dacă stăm în casă, asta e. Ce să facem.”

Dacă în trecut nu se făcea rabat de la cheltuieli când venea vorba de decorațiuni pentru sărbători, anul acesta Primăria acordă un buget redus.

Și sectorul 3 va fi animat de luminiţe, iar aici administrația a început cu montarea decorațiunilor și mai devreme.

Claudia Nițoi, corespondent PROTV: „Traficul se desfășoară normal pe bulevardele din Capitală care urmează să fie decorate. Potrivit angajaților Companiei Municipale de Iluminat Public, nu vor fi restricţii până la finalizarea lucrărilor.”

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
„Primăria copiilor” de la Școala smart Ciugud a devenit studiu de caz în manualul de educație civică

Proiectele educaționale de la Ciugud, unde se află și prima școală "smart" din mediul rural din România, au ajuns subiect de studiu în manualelor elevilor.

Fetiță de trei ani, decedată într-un grav accident de circulație la Oradea. Mama ei a intrat cu mașina într-un microbuz

O fetiță de numai 3 ani și jumătate și-a pierdut viața, iar mama ei se zbate între viață și moarte, în urma unui cumplit accident rutier, petrecut în Oradea.

Ministrul Energiei: După martie 2022 va exista o scădere a preţului gazelor şi un uşor declin al tarifului energiei electrice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că începând cu luna aprilie a anului viitor se prefigurează o reducere „abruptă” a tarifului la gaze naturale, dar şi un „uşor declin” al tarifului la energia electrică.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.