A fost stins incendiul din zona Poligonului Babadag. O fermă a ars în întregime

62273865

Incendiul din zona Poligonului Babadag, care a afectat o suprafaţă totală de aproximativ 400 de hectare, a fost lichidat, însă o fermă a ars în întregime, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea.

"Intervenţia echipajelor de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a SVSU Jurilovca şi Sarichioi dar şi a forţelor din cadrul MApN, a fost finalizată. (...) Au ars aproximativ 150 de ha de vegetaţie uscată din perimetrul poligonului şi aproximativ 250 de ha de vegetaţie uscată din izlazul comunei Jurilovca. Din suprafeţele menţionate anterior se numără şi suprafaţa fermei care a ars (54 ha)", se arată într-un comunicat al ISU Tulcea.

Sursa citată precizează că ferma agricolă a ars în întregime - un saivan pentru animale, o casă de locuit de 16 metri pătraţi, o cocină de porci, 400 de baloţi de fân, 4.000 de baloţi de paie, 600 de baloţi de lucernă, 19 tone de orz, dar şi 18 animale (10 oi şi opt porci).

"Au fost salvate de către pompierii militari, împreună cu SVSU Jurilovca şi proprietar, 435 de oi. Cauza probabilă de producere a incendiul a fost căderea unui obiect proiectil", se mai menţionează în comunicat.

Ministerul Apărării Naţionale a informat, vineri, că un incendiu de vegetaţie a izbucnit în Poligonul Babadag, în urma activităţilor executate de militari francezi, respectiv trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate. Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de şanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localităţile Sălcioara şi Enisala.

După lichidarea incendiului, reprezentanţii Poligonului Babadag şi ai partenerului francez urmează să evalueze pagubele produse, să stabilească valoarea despăgubirilor şi modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare, a precizat MApN.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62273950
Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”

Companiile aeriene din Europa, dar și de pe alte continente se confruntă în această perioadă cu grave probleme de logistică, din cauza numărului prea mare de turiști și cel prea mic de angajați.

62273941
Un guvernator indian a ajuns în stare gravă la spital, după ce a băut apă direct dintr-un râu pentru a arăta că este curat

Un oficial indian a găsit o metodă nepotrivită pentru a demonstra că apele unui râu sfânt din regiunea să sunt curate.

62273940
Momente de panică pe o plajă bulgărească. Câțiva turiști au descoperit în apă un tub de rachetă

Au fost momente de panică, vineri, pe o plajă bulgărească aflată la sud de Nessebăr și de stațiunea Sunny Beach.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.