Cinci susținători ai lui Călin Georgescu au fost trimiși în judecată. Sunt acuzați ca au instigat la violență

×
Publicitate

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus, miercuri, trimiterea în judecată a 5 persoane, care sunt acuzate de ”incitare la violență, ură sau discriminare, amenințare, precum și promovarea de idei legionare sau rasiste”.

Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, aceste acuzații vizează ”mesaje instigatoare la violență” care au fost publicate pe rețelele de socializare de cele 5 persoane - care susțineau un candidat la alegerile prezidențiale din 2024 - în contextul anulării turului II al alegerilor prezidențiale din România.

În acest sens, sunt date și câteva exemple.

Astfel, unul dintre inculpați a publicat pe Instagram mesaje de tip legionar, respectiv a postat la rubrica „story” referiri la însemnele Mișcării Legionare (organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului Mihail”, „Garda de Fier” și „Partidul Totul pentru Țară”), precum și fotografii ce îl reprezintă pe Corneliu Zelea-Codreanu, fondatorul și liderul organizației de extremă-dreaptă „Mișcarea Legionară”, la care a atașat mesajul „I tried to warn you”, în limba română: „Am încercat să te avertizez”.

Un alt inculpat a distribuit pe Facebook un mesaj de susținere a unui candidat la alegerile prezidențiale, în descrierea căreia, a incitat la violență împotriva susținătorilor contracandidatului acestuia, cu cuvintele: „Cu niște răngi și topoare peste nemernici”.

Comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență, ură sau discriminare, amenințare, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și promovarea, în public, de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Acuzațiile vizează mesaje instigatoare la violență postate pe rețelele de socializare de susținătorii unui candidat la alegerile prezidențiale, în contextul anulării turului II al alegerilor prezidențiale din România.

Trimiterile în judecată survin în urma acțiunii coordonate de PÎCCJ în zilele de 6-7 decembrie 2024, o operațiune ce a vizat identificarea și sancționarea discursului extremist, incitarea la violență, ură sau discriminare în mediul online.

1) Primul dosar vizează săvârșirea infracțiunilor de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzută de art. 4 alin. 2, raportat la art. 4 alin. 1 și promovarea în public de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzută de art. 5, ambele din Ordonanța de Urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, cu modificările și completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada 5 – 7 decembrie 2024, folosind contul său de Instagram, denumit „legiunea.soimul”, inculpatul a promovat în public mesaje de tip legionar, respectiv a postat la rubrica „story” referiri la însemnele Mișcării Legionare (organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului Mihail”, „Garda de Fier” și „Partidul Totul pentru Țară”) și fotografii ce îl reprezintă pe Corneliu Zelea-Codreanu, fondatorul și liderul organizației de extremă-dreaptă „Mișcarea Legionară”, la care a atașat mesajul „I tried to warn you”, în limba română: „Am încercat să te avertizez”.

De asemenea, în perioada 24 noiembrie – 7 decembrie 2024, folosind grupul de WhatsApp „Gașca Cangrena”, inculpatul a promovat în public (loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie văzută de mai multe persoane, rezultat ce s-a produs față de cel puțin două persoane, precum și într-o reuniune de mai multe persoane, conform art. 184 lit. c și d C.pen.), idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste, respectiv a postat mesaje conținând însemnele Mișcării Legionare, precum și mesaje precum:

- „HAI CU FASCISMUL/SĂ IEȘIM DIN UE,/ NATO/SĂ NU MAI FIM CONTROLAȚI DE MASONI/…/SĂ ÎNCEAPĂ RĂZBOIUL/…/ să moară TOȚI GAYYY/…/ eu sunt nazist/tu ești comunist gay/…/ să vedem cum este cu un regim fascist că n-a mai fost demult/…/ Trăiască Legiunea și Căpitanul, neocomuniștii trebuie eutanasiați în frunte cu toți politicienii de stânga”,
• „evreii trebuie omorâți pentru că conduc lumea”,
• „România are nevoie de executări publice”.

Totodată, în perioada 5 – 7 decembrie 2024, folosind contul său public de Instagram, denumit „legiunea.soimul”, precum și în datele de 26, 29 noiembrie și 6 decembrie 2024, folosind grupul de WhatsApp „Gașca Cangrena”, inculpatul a utilizat în public (loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie văzută de mai multe persoane, rezultat ce s-a produs față de cel puțin două persoane, precum și într-o reuniune de mai multe persoane, conform art. 184 lit. c și d C.pen.), simbolul legionar al Gărzii de Fier (trei linii orizontale suprapuse peste alte trei linii verticale).

2) În cel de al doilea dosar, inculpatul, utilizator al unui contul de pe platforma de socializare Facebook, denumit „Marinica Marin Mari”, a distribuit, în data de 01.12.2024, o postare de susținere a unui candidat la alegerile prezidențiale, în descrierea căreia, a incitat la violență împotriva susținătorilor contracandidatului acestuia, prin postarea mesajului „Cu niște răngi și topoare peste nemernici”.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

Din verificările efectuate pe rețeaua de socializare Facebook a rezultat că utilizatorul contului public, creat în luna august 2009, urmărit de un număr de 110 persoane, cu numele ,,Marinica Marin Mari”, la data de 01 decembrie 2024, a postat un articol ce reprezintă distribuirea unui videoclip al altui cont, ce conține o fotografie cu un lup și ulterior cu fața unui candidat la alegerile prezidențiale, pe care este afișat mesajul ,,Cu o singura chemare, a unit o națiune întreaga”.

Postările de pe rețeaua de socializare sus-menționată au fost făcute de inculpat în contextul alegerilor prezidenţiale din România, din perioada noiembrie-decembrie 2024, înainte de turul II al alegerilor.

Mesajele postate conțin, într-un mod direct și neechivoc, o instigare la acte violență față de oponenţii politici ai unui candidat la alegerile prezidenţiale din România.

3) În cel de al treilea dosar, procurorii au reținut că, la data de 05.12.2024, inculpatul a publicat pe rețeaua de socializare Tik Tok mesajele “Strada este cu tine domnule (...)!!! 1989 a fost doar antrenament” și “Stați liniștiți domnule (...) dacă acum au ieșit doar tramvaiele la protest o să iasă și tancurile….Și nu îi batem doar cu poșeta”, mesaje care conțin amenințări și instigări la comiterea de acte de violență față de oponenții politici ai unui candidat la alegerile prezidențiale din România în anul 2024. Aceste mesaje au fost postate la data de 05.12.2024 de utilizatorul “christi.cio” în cadrul a doua înregistrări audio-video distribuite pe rețeaua de socializare Tik Tok.

4) În cel de al patrulea dosar, procurorii au reținut că, în data de 06.12.2024, utilizând contul său de TikTok, cu userul @numemulte101, aferent numelui „Numemulte”, inculpatul a postat, în mediul online, un material video în care și-a exprimat nemulțumirea față de anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale din România, fiind indignat de susținătorii unuia dintre candidații la alegerile prezidențiale, motiv pentru care a incitat publicul la violență împotriva unor categorii de persoane definite pe criterii de apartenență politică, afirmând în cuprinsul înregistrării următoarele: „Să mă (...) pe ea de țară și pe toți votanții lui (....). Bine ar fi ca diseară, toată România, să iasă în stradă și să intre peste ei! Sparți! Revoluție, tată!”.

5) În cel de al cincilea dosar, având ca obiect infractiunea de amenințare, prev. de art. 206 C.penal, s-a retinut că, la data de 05.12.2024, în cadrul unei discuţii telefonice, inculpatul i-a adresat ameninţări cu acte care ar aduce atingere integrităţii fizice/libertăţii și cu fapte păgubitoare persoanei vătămate (jurnalist), care efectua o investigație de presă referitoare la un grup de societăți comerciale, la care inculpatul era asociat.”

Articol recomandat de sport.ro
Diletta Leotta susține fosta adversară a României la Mondial! | GALERIE FOTO
Diletta Leotta susține fosta adversară a României la Mondial! | GALERIE FOTO
Citește și...
Doi bărbați au furat paturi, scaune și farfurii dintr-un hotel din Băile Herculane. Pagubă de peste 100.000 de lei

Doi bărbaţi cu vârstele de 31 şi 36 de ani sunt cercetaţi de poliţişti, fiind bănuiţi că ar fi sustras mobilă şi veselă dintr-un hotel închis de mai mult timp, din staţiunea Băile Herculane, prejudiciul calculat ridicându-se la aproximativ 102.000 lei.

Patronul care și-a ucis cu drujba angajata gravidă a primit închisoare pe viață. Instanță: „O brutalitate excepţională”

Paul Buşe, patronul care a ucis o angajată gravidă folosind o drujbă şi trei cuţite în 2023, a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la închisoare pe viaţă.

Captură uriașă în Operațiunea „Jupiter”. Poliţiştii au confiscat bunuri de peste 28 de milioane de lei

Poliţiştii au indisponibilizat bunuri de peste 28 de milioane de lei, în urma celor 185 de percheziţii domiciliare efectuate luni în cadrul Operaţiunii „Jupiter”, ce vizează combaterea infracţiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.

Recomandări
De câte voturi mai au nevoie PSD și AUR ca să dea jos Guvernul Bolojan. Aritmetica din spatele moțiunii de cenzură

PSD și AUR se aliază pentru a răsturna Guvernul Bolojan. Dacă săptămânile trecute Sorin Grindeanu jura că nu va face pact cu George Simion, astăzi a dat totul uitării, de dragul unei moțiuni de cenzură.

Deficitul în primele trei luni este de două ori mai mic față de anul trecut. A scăzut la 22 de miliarde de lei

Finanțele țării par să intre pe un parcurs ceva mai stabil. Statul și-a crescut veniturile cu 12% față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce cheltuielile, deși rămân ridicate, sunt sub nivelul de anul trecut. 

Vacanța de vară, mai scumpă. Companiile aeriene anunță creșteri de tarife, de la câteva procente, la 30 de euro pe bilet

Se conturează tot mai tare o criză a kerosenului. Operatorii aerieni din România anunță deja scumpiri, iar mari companii din Europa anulează zboruri programate în următoarele luni.