21 de persoane, printre care și cele care îi dădeau "cristal" judecătoarei din Suceava, reţinute pentru trafic de droguri

62400418

21 de persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Suceava într-un dosar complex care vizează mai multe infracţiuni, între care trafic de droguri de mare risc, dar şi infracţiuni de fals.

Printre suspecţii vizaţi în acest dosar sunt şi cei care ar fi furnizat drogul ”cristal” (3-CMC) judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava.

Surse judiciare au indicat, pentru Agerpres, că printre persoanele vizate în acest dosar se află şi cei care i-ar fi furnizat drogul ”cristal” judecătoarei Ana Maria Chirilă, trimisă în judecată în ianuarie, după ce a fost arestată preventiv în octombrie 2023, pentru mai multe infracţiuni: luare de mită, deţinere de droguri pentru consum, trafic de droguri de mare risc, punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consumul de droguri, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, favorizarea făptuitorului.

Potrivit unor comunicate transmise, miercuri, de DIICOT şi IGPR, din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023 pe raza municipiului Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat (format din şapte membri), sprijinit de alţi trei inculpaţi, toţi acţionând până în luna martie 2024, în scopul obţinerii unor venituri consistente din traficul de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

"Din probatoriul administrat a reieşit că liderul, având legături infracţionale cu membrii unui alt grup infracţional precum şi cu alţi traficanţi, a avut rolul de a procura substanţele interzise şi de a-i coordona pe ceilalţi inculpaţi implicaţi în cumpărarea şi comercializarea drogurilor de risc şi a substanţelor psihoactive. Membrii grupului infracţional porţionau drogurile în doze de circa un gram, pentru care percepeau sume cuprinse între 150-200 lei, în funcţie de cantitatea vândută şi fidelitatea consumatorului. De asemenea, sub coordonarea liderului şi în spaţiul unui local public deţinut de acesta, unul dintre inculpaţi (minor la debutul activităţii infracţionale şi în relaţie de rudenie cu liderul grupului infracţional) a avut sarcini constând în livrarea sau vânzarea de droguri către diverşi consumatori precum şi de încasare a sumelor de bani rezultate. De asemenea, şi alţi inculpaţi, angajaţi ai aceluiaşi local, s-au ocupat de comercializarea substanţelor interzise", arată anchetatorii.

Citește și
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

De asemenea, alţi membri au acţionat pentru transportarea drogurilor şi substanţelor psihoactive ce urmau să fie comercializate, preluându-le de la vânzătorii iniţiali, explică sursa citată.

În sarcina liderului grupului infracţional s-a reţinut şi faptul că, în mod repetat, a condus un autoturism pe drumurile publice având acest drept suspendat, iar cu privire la un alt inculpat s-a stabilit că a condus autoturismul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Conform surselor citate, în acest dosar se efectuează cercetări şi cu privire la un alt grup infracţional organizat, care ar fi asigurat aprovizionarea membrilor primei grupări cu droguri de mare risc, dar şi furnizarea unor cantităţi de "cristal" (3-CMC) altor consumatori. Una dintre persoanele cărora le-a fost furnizat "cristal" este o judecătoare, precizează DIICOT.

"Actele de urmărire penală efectuate au relevat că în luna septembrie 2023 unul dintre membri celei de-a doua grupări infracţionale a vândut 'cristal' (3-CMC) unui alt inculpat, cunoscând faptul că acesta îl va furniza unei inculpate (judecător la data săvârşirii faptei). Facem precizarea că acesta din urmă a fost trimisă în judecată într-o cauză penală instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, acelaşi inculpat a pus la dispoziţia grupului infracţional informaţii nepublice obţinute de la inculpată (judecătoare), despre care aceasta avea cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu, informaţiile devoalate vizând investigaţii desfăşurate în cauze penale de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, cu privire la cele două grupuri infracţionale organizate", se arată în comunicatul DIICOT.

În acest dosar au fost puse în aplicare 33 de mandate pe percheziţie domiciliară pe raza judeţului Suceava, fiind identificate şi ridicate aproximativ 200 de comprimate de diverse forme imprimate cu desene şi logo-uri, pungi de diferite dimensiuni conţinând substanţe sub formă de pulbere, cristal şi fragmente vegetale, borcane şi plicuri conţinând substanţă vegetală, 31 telefoane mobile cu cartele SIM , tablete şi carduri de memorie, sumele de 23.142 lei, 3.105 euro, 105 lire sterline şi 20 USD, 2 arme de vânătoare, un pistol cu bile având calibrul de 9 mm, o lunetă, 4 cartuşe calibrul 7,92 mm, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a patru autovehicule.

Un număr de 21 de inculpaţi au fost reţinuţi, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, în formă continuată, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de risc, constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la favorizarea făptuitorului, fals în declaraţii, conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă a 16 dintre inculpaţii reţinuţi, arată sursele precizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate Botoşani, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava şi Bistriţa-Năsăud şi de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi Brigăzii Mobile de Jandarmi "Alexandru cel Bun" Bacău.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.