Instituțiile și companiile de stat funcționează fără transparență și cu resurse gestionate departe de ochii oamenilor - se arată în raport. Cheltuielile totale cu personalul s-au mărit, în timp ce deficitul bugetar creștea.
Guvernul a publicat și lista companiilor de stat cu pierderi uriașe, inclusiv cele care primesc și subvenție de la stat.
Raportul arată că, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în cadrul tuturor instituțiilor publice erau acum un an peste 1,2 milioane de posturi ocupate, în aproximativ 14.000 de instituții. Sunt și angajați, aproape 200.000, cu două sau mai multe contracte de muncă.
Deși a fost realizat în 2025, raportul se referă însă în mare parte la anul 2024 – dar oficialii spun că e relevant. În timp ce România avea un deficit bugetar uriaș, de 8,65%, cheltuielile de personal din bugetul de stat au fost în creștere.
Așa cum vedem în acest grafic, în acel an, aceste cheltuieli au ajuns la 164,6 mld. lei față de 132,6 miliarde în anul precedent, de pildă.
Și ca procent din totalul cheltuielilor, cele cu personalul au fost în creștere.
Dar și ca procent din Produsul Intern Brut – s-a ajuns în 2024 la 9,3%, față de 8,3% în anul precedent.
Un capitol special al raportului se referă la companiile de stat. Sunt în total 1.735 de companii, din care 314 sunt inactive.
Cea mai gravă situație este a celor care înregistrează pierderi uriașe, dar primesc și subvenție de la stat, situație care persistă de ani de zile. În multe dintre ele, personalul administrativ este mai numeros decât cel tehnic, de exemplu, iar contractele de curățenie, pază ori mentenanță ridică mari semne de întrebare, spune vicepremierul Oana Gheorghiu.
Oana Gheorghiu, vicepremier: „Metrorex, care este una dintre companiile cu pierderi foarte mari, deși primește subvenție de la stat. Acolo este. A fost o politică salarială care a adus bugetul de salarii la un nivel foarte mare. Dacă vă uitați în structura de personal, o să vedeți că au în jur de 50 de contabili. Pare că e o firmă de contabilitate, nu serviciu de transport. O să vedeți că au vreo 100 și ceva de economiști. Dincolo de asta, sporurile, vacanțele plătite, concediile care sunt plătite mult peste nivelul salariului, ingerințele sindicatului la nivel de management, acolo nu poți să avansezi în funcție decât dacă provii din interiorul companiei.”
Reprezentanții executivului interimar au anunțat că săptămâna viitoare vor detalia această radiografie a statului român.