Șeful SMAp a afirmat că o armată modernă înseamnă atât tehnică performantă, cât și militari bine pregătiți, capabili să acționeze eficient în orice situație.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și programele de înzestrare aflate în derulare, precum și echipamentele și tehnica militară care urmează să intre în dotarea armatei. Oficialul a subliniat că noile capabilități trebuie integrate în procesul de instruire.

Șeful Statului Major al Apărării a evidențiat și rolul subofițerilor și al maiștrilor militari de comandă, despre care a spus că au o contribuție esențială în transformarea direcțiilor stabilite la nivel de comandă în rezultate concrete, prin experiență și implicare directă alături de militari.

Totodată, acesta a vorbit despre responsabilitatea pe care aceștia o au în formarea militarilor tineri aflați la început de carieră, afirmând că un lider trebuie să își susțină oamenii, să îi formeze și să le ofere încrederea necesară pentru dezvoltarea profesională și umană.

Citește și
Individul de 91 de ani care a agresat sexual două minore în Capitală nu este la prima abatere. Decizia luată în cazul lui

Mesajul complet al Șefului Statului Major al Apărării:

„Ieri, am avut o întâlnire cu subofițerii de comandă și maiștrii militari de comandă din Armata României, oameni care cunosc foarte bine realitatea din unități și care sunt permanent aproape de militari.

Am discutat deschis despre problemele și provocările pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi, despre nevoia de a păstra standarde ridicate de disciplină și pregătire, dar și despre importanța relației directe cu oamenii din subordine. A fost un dialog sincer, aplicat și orientat spre soluții.

Un subiect important al întâlnirii a fost accentul pe care îl punem în perioada următoare pe instruire și pe pregătirea fizică. O armată modernă înseamnă tehnică performantă, dar mai ales militari bine pregătiți, rezistenți și capabili să acționeze eficient în orice situație.

Am discutat și despre programele de înzestrare aflate în derulare, despre echipamentele și tehnica ce urmează să intre în dotarea Armatei României și despre modul în care aceste capabilități noi trebuie integrate în procesul de instruire.

Subofițerii și maiștrii militari de comandă au un rol esențial în acest proces. Ei sunt cei care transformă direcțiile stabilite la nivel de comandă în rezultate concrete, prin exemplu personal, experiență și implicare directă alături de militari.

Am vorbit și despre responsabilitatea pe care o au față de militarii tineri aflați la început de drum. Dincolo de reguli și instrucție, un lider adevărat trebuie să știe să își susțină oamenii, să îi formeze, să îi corecteze atunci când este nevoie și să le ofere încrederea necesară pentru a crește profesional și uman. Experiența acumulată de subofițerii și maiștrii militari de comandă este esențială pentru formarea noilor generații de militari.

Le mulțumesc pentru profesionalism, sinceritate și pentru faptul că rămân un sprijin real pentru militarii Armatei României”.