Lagarul nazist de la Dachau - inchisoarea unde si mortii erau scosi la apelul de dimineata. VIDEO
Primul lagar de concentrare construit de nazisti a fost ridicat in 1933 in orasul Dachau. In cei 12 ani de functionare, aici au fost inchisi peste 200.000 de oameni. O incursiune in trecut, dupa 67 de ani de la capitularea Germaniei naziste.
Dachau este acum un orasel pitoresc si linistit, situat la 20 km de Munchen. Aici se ajunge usor, cu trenul, in numai 30 de minute. De la gara, un autobuz preia turistii si, dupa o scurta plimbare pe stradutele curate si frumos organizate, opreste undeva in camp. O placa bilingva marcheaza intrarea in muzeul memorial: “Dachau Gedenkstaette/Dachau Memorial Site”.
Vizitatorii urmeaza indicatoarele, primesc o brosura gratuita de la centrul de informatii si se inghesuie apoi sa intre. In urma lor, un gard de sarma ghimpata, un turn de paza si o poarta de fier, cu sinistra inscriptie “Arbeit macht frei”.
Usa se inchide cu un zgomot metalic. Pentru turisti este inceptului unei tulburatoare calatorii in trecut, dar pentru cei care treceau acest prag cu 70 de ani in urma, era inceputul unui cosmar de neimaginat.
Lagarul de concentrare de la Dachau a fost construit in anul 1933, servind ca model pentru toate taberele de munca naziste ridicate ulterior. A functionat pana la interventia trupelor americane, pe 29 aprilie 1945. In decursul acestor ani, aici au fost inchisi nu mai putin de 206.206 de detinuti. Printre acestia s-au numarat si 291 de cetateni romani.
Dachau este acum un memorial, iar singurele cladiri care s-au pastrat sunt inchisoarea, crematoriul si cladirea adminsitrativa, transformata in muzeu. Cele 20 de baraci unde stateau detinutii au fost rase din temelie, lasand in loc doar fundatiile, umbre sinistre, numerotate militareste.
Dupa transformarea acestui lor in muzeu, in anul 1965, doua baraci au fost reconstuite si mobilate asa cum fusesera candva, pentru autenticitatea memorialului. Curatenia impecabila si mirosul de lemn proaspat care emana din aceste dormitoare nu sunt insa prea convingatoare pentru vizitatorii bine documentati.
Inchisoarea si detinutii “cu regim special”
Dupa zile intregi petrecute in asa numitele “trenuri ale mortii”, in conditii in care astazi nici animalele nu ar fi transportate, detinutii ajungeau in gara din Dachau externuati, nemancati si insetati. Unii dintre ei nici nu supravietuiau drumului. Urma un mars fortat, pana la intrarea in lagar.
Aici, cei batrani sau bolnavi, care nu puteau munci, primeau o injectie letala si erau lasati sa moara in chinuri. Restul ajungeau in baraci. 20 de cladiri, destinate sa “gazduiasca” cate 250 de oameni fiecare, dar care ajunsesera sa adaposteasca si peste 1.600 de detinuti in cativa metri patrati.
Obligati sa munceasca zi lumina, fara mancare, amenintati si batuti de gardieni, prizonierii nu aveau parte de odihna nici macar dupa terminarea “programului”. Erau pusi sa curate baracile supraaglomerate si infestate cu purici, atfel riscau torturi groaznice sau chiar executia. Dimineata, totul trebuia sa fie impecabil in baraca lor, cand sa facea apelul.
Chiar si cei care murisera in noaptea precedenta si nu fusesera inca ingropati erau scosi afara, pentru a se face prezenta. Desi pare incredibil, acesti muncitori aveau cea mai blanda soarta posibila in lagarul mortii.
In afara de cei care erau pusi sa munceasca pe campul din apropierea lagarului sau in fabricile de armament, mai existau cateva categorii de detinuti la Dachau. Cei care ajungeau sa fie folositi drept cobia umani in experimentele medicale, cei care mergeau direct la camera de gazare si cei care erau dusi la inchisoarea lagarului, pentru diferite abateri. Aici exista o sectiune speciala, rezervata fostilor sustinatori ai nazismului (ofiteri SS sau membri ai partidului nazist), care tradasera cauza.
Cei care ajungeau la inchisoare erau batuti si torturati in diferite moduri, la acest tratament adaugandu-se lipsa apei si a mancarii, chiar si a aerului, oamenii fiind inchisi in celule minuscule, fara lumina, unele construite special astfel incat cei condamnati sa nu poata sta decat in picioare.
Prizonierii “cu regim special” nu erau batuti sau torturati, primeau mancare buna si aveau parte de conditii decente de “cazare”, insa finalul erau mereu acealsi: moartea.
Peste 41.500 de detinuti au fost executati in acest lagar, alte mii murind de epuizare si din cauza bolilor. Chiar si in 1945, dupa inchiderea lagarului si eliberarea supravietuitorilor, pentru multi salvarea a venit prea tarziu si nu nimeni nu i-a mai putut ajuta.
Printre detinutii “cu regim special” merita amintit Georg Elser, care a incercat sa-l asasineze pe Adolf Hitler. A fost executat la Dachau, chiar in crematoriu. Cineva a lasat un buchet de flori pe placa memoriala care ii aminteste actul sau de curaj nebunesc.
Cei trimisi “la dusuri”, condamnati la moarte fara sa stie
Cladirea principala, care fusese folosita in scop administrativ, gazduieste acum o expozitie cu fotografii si filme de epoca, care prezinta ororile petrecute aici. Turistii le privesc uluiti: unii clatina din cap neincrezatori, altii intorc capul in alta parte, tulburati. Nu e pentru cei slabi de inima.
Aici sunt prezentate si experimentele macabre pe care medicii le faceau pe detinuti. Erau alesi pe criterii foarte diferite: cei sanatosi ajungeau in camera presurizata, unde erau supusi unor oscilatii bruste de presiune. Altii, persoane cu handicap, erau supusi testelor de hipotermie, erau infestati cu malaria sau li se dadea sa bea apa cu sare, pentru a observa reactia organismului.
Toate acestea, meticulos fotografiate de medicii SS si documentate cu analizele si EKG-urile pacientilor (care de obicei nu supravietuiau mult timp testelor). Conducerea lagarului justifica aceste acte invocand o cauza aparent nobila: regimul nazist dorea sa afle cum ar putea soldatii sa supravietuiasca unor incidente des intalnite in razboi (depresurizarea avionului, lipsa apei potabile, plonjarea in apa rece etc.).
Ministrul german de interne la vremea aceea si sef al Gestapoului, Heinrich Himmler, prieten apropiat al unui medic din acest lagar, declara revoltat ca persoanele care se opun acestor experimente pe subiecti umani sunt “tradatori de tara”, pentru ca se preocupa mai mult de viata unor detinuti decat de a soldatilor care lupta pentru tara.
In fata acestui muzeu a fost ridicat un momument abstract, acoperit cu coroane de flori si inscriptionat cu promisiunea solemna, scrisa in mai multe limbi internationale: “Never again/Nie Wieder”
Zgribulti de ploaia marunta, turistii merg anevoie prin noroiul amestecat cu pietris. Se indreapta, cu pasi ezitanti, parca tematori, spre cel mai sinistru loc din acest lagar: crematoriul, care include si camera de gazare.
Acum nu mai miroase aici nici a trupuri nadusite, nici a gaz toxic, nici a carne de om arsa. Si totusi, cine are putina imaginatie va simti cu siguranta toate acestea. Turistii intra repede, fac poze si ies, nimeni nu zaboveste aici mai mult de cateva minute.
Cladirea s-a pastrat foarte bine, mai putin instalatiile de gazare, care au fost partial demontate. Usile inca se pot inchide perfect, iar cuptoarele par sa-si astepte victimele. Si totusi, nu ele inspaimanta cel mai mult aici, ci macabra “sala a dusurilor”.
Aici, detinutii jucau, fara sa stie, intr-o adevarata piesa de teatru, meticulous regizata. Gardienii le cereau sa se dezbrace complet si ii lasau sa astepte, goi, speriati si infrigurati, langa crematoriu. Hainele lor erau dezinfectate in cateva camarute speciale. Apoi erau chemati toti “la dus”.
In sala fara geamuri, cu tavan jos, din care ieseau asa-zisele robinete, se dezlantuia curand iadul. In loc de apa, camera se umplea cu gazul toxic Zyklon B. Timp de 15-20 de minute, cei 150 de detinuti care fusesera inghesuiti acolo incercau in zadar sa se salveze. Urma linistea. Cadavrele erau aruncate, mormane, intr-o camera alaturata, apoi direct in cuptoare sau in groapa comuna, marcata acum cu o placa memoriala de marmura alba si rece.
Motivatia nazistilor, care se straduiau de fiecare data sa monteze aceasta macabra “scena a dusului” era cat se poate de pragmatica: incercau sa mentina, pe cat posibil, linistea si disciplina in lagar si nu doreau zeci sau sute de prizonieri panicati.
Amagiti de ideea unui dus cald, acestia intrau de bunavoie in camera de gazare. Ofiterilor nu le mai ramanea decat sa inchida usa ermetic, sa dea drumul la gaz si sa astepte.
Model pentru toate celelalte lagare de concentrare naziste, Dachau a fost cel mai “longeviv” dintre toate, functionand fara intrerupere timp de 12 ani. Aici si-au gasit sfarsitul detinuti politici, dar si multi oameni adusi strict de crietrii etnice sau de apartenenta religioasa.
Tigani, evrei, preoti, prizonieri de razboi sovietici, dar si homosexuali, toti cei considerati prea diferiti pentru lumea “ideala” imaginata de nazisti, care doreau suprematia “rasei ariene.”
Turul prin muzeul memorial se termina la crematoriu, cu relatarea acestei scene, demna de filmele de groaza sau, poate mai curand, de teatrul absurd.
Turistii pleaca tulburati, grupuri-grupuri. Autobuzul ii duce la gara, iar de aici trenul ii lasa la Munchen, oras incarcat de istorie, dar foarte modern si cosmopolit, unde acum nimeni nu se mai uita ciudat la tinerii africani extrem de galagiosi sau la femeile musulmane cu fata complet acoperita cu traditionala burqa.
(Galeria FOTO si Video-reportajul contin imagini SOCANTE!)
ULTIMELE ȘTIRI
CELE MAI CITITE
Etichete: Dachau, holocaust, lagăr de concentrare, nazism,
