„A folosit foarfeca pentru a-și înjunghia copilul”. A născut, și-a ucis bebelușul, după care i-a aruncat cadavrul la coș

62372337
Profimedia

O mamă a fost condamnată pe viață pentru pentru că și-a ucis copilul nou-născut cu o foarfecă, după care i-a aruncat cadavrul la gunoi. Femeia a murit în închisoare.

 

Rachel Tunstill a fost condamnată la închisoare pe viață pentru uciderea fiicei sale, Mia Kelly, sentința fiind pronunțată în 2019. Serviciul de penitenciare a confirmat că Tunstill, care a stat la HMP Styal din Cheshire, a murit.

Tunstill a fost găsită vinovată de crimă în iunie 2017. Femeia a născut acasă, fără ca nimeni să știe. Iubitul ei era în camera alăturată și se juca pe calculator.

Aceasta și-a mințit iubitul că a avortat spontan și i-a cerut în acest sens o foarfecă pe care a folosit-o pentru a-și ucide nou-născutul. Mama și-a înjughiat fetița cu foarfeca de 14 ori imediat după ce s-a născut.

În urma anchetei s-a stabilit că bebelușul se născuse viu, dar a murit după ce a fost înjunghiat în spate, în gât și în piept.

„Acesta trebuie să fi fost un atac susținut și frenetic asupra unei victime care, din cauza vârstei sale, era deosebit de vulnerabilă. Datoria ei față de nou-născutul ei a fost să o culce și să o consoleze - nu să o înjunghie până la moarte. După părerea mea, aici a existat o ascundere a cadavrului, chiar dacă de scurtă durată”, a declarat judecătorul, dl Justice King, în momentul pronunțării sentinței.

El a spus că circumstanțele crimei din 14 ianuarie 2017 au fost „deosebit de dureroase”.

„Ce a determinat-o să-și ucidă copilul în acest mod nu se va ști niciodată. Ea a născut singură în baia apartamentului din Wellington Court, Burnley, pe care îl împărțea cu domnul Ryan, partenerul ei de nouă ani, un copil născut la termen care cântărea între două și trei kilograme. Ea a cerut o foarfecă pe care Ryan i-a adus-o și apoi, fără ca partenerul ei să știe, a folosit această foarfecă pentru a-și înjunghia copilul până la moarte", a spus judecătorul, conform Mirror.

Femeia, absolventă a unui masterat universitar în psihologie medico-legală, a pus cadavrul într-o pungă de plastic, pe care a pus-o într-o altă pungă, după care a ariuncat cadavrul bebelușului la coșul de gunoi din bucătărie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61884057
O adolescentă din Iași a fost abuzată ani la rând de partenerul mamei sale. Când și-a făcut fata curaj să mărturisească totul

O adolescentă din județul Iași a trăit un coșmar în ultimii ani, de care s-a aflat abia acum. Ea ar fi fost abuzată sexual în copilărie, în repetate rânduri, de partenerul mamei sale.

62329040
Descoperire macabră în Bihor. Cadavrele unui nou-născut și al unui făt, îngropate pe jumătate într-un cimitir

În incinta unui cimitir din localitatea bihoreană Spinuș au fost descoperiți un nou-născut și un făt într-o groapă acoperită doar pe jumătate.

62370828
Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO

Trei persoane au fost reţinute de DIICOT în legătură cu modul în care mai mulţi oameni cu dizabilităţi erau ţinuţi în subsolul unui azil din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, administrat de Asociaţia „Re-Min”.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.