Un pastor din SUA a fost condamnat la 99 de ani de închisoare, după ce a înfometat până la moarte un copil de doi ani

61949758
Independent.co.uk

Un băiat, în vârstă de doi ani, a fost înfometat până la moarte de lidera unui cult religios care susținea că îndeplinește voia lui Dumnezeu. Femeia l-a obligat să postească, timp de trei săptămâni, susținând că băiatul era posedat de demoni.

Într-o înregistrare video, Aracely Meza, un profet autoproclamat, este surprinsă ținând în brațe trupul fără viață al lui Benjamin Aparicio și rostind o rugaciune, în timp ce îl mângâia pe frunte. Întreaga scenă, la care au participat numeroși adepți, era, de fapt, o ceremonie pentru a-l învia pe băiatul care fusese privat de hrană timp de 25 de zile, potrivit The Independent.

Meza a declarat că a vorbit cu Dumnezeu, acesta indicându-i că băiețelul trebuie să se căiască pentru păcatele sale. Astfel, el a fost obligat să postească timp de 25 de zile, primind doar apă de patru sau de cinci ori pe zi. De asemenea, lidera cultului religios le-a interzis adepților săi să-l ajute pe băiat.

După încheierea postului, Meza a continuat să-l înfometeze pe copil, acesta slăbind atât de tare, nu a mai fost capabil să se miște singur. Benjamin a murit  în martie 2015. În acea zi, Meza a organizat o "ceremonie" pentru a-l readuce la viață.

Mai târziu, femeia le-a declarat polițiștilor că avea încredere că Dumnezeu îl va trezi.

Aracely Meza și soțul său, Daniel Meza, au condus o biserică numită Iglesia Internacional Jesus el Ray, în Balch Springs, o suburbie situată la sud-est de Dallas. Potrivit dosarelor publice, Daniel Meza era președintele cultului, iar soția sa deținea funcția de vicepreședinte, ea fiind și cea care oficia slujbele.

Aracely Meza susținea că are capacitatea de a vorbi cu Dumnezeu și de a face miracole vindecătoare. Din acest motiv, foarte multe persoane au aderat la biserica sa, în speranța că vor avea o viață mai bună. Și familia lui Benjamin Aparicio s-a alăturat acestei biserici, însă, în 2015, copilul a murit din cauza unui tratament dur pe care l-a propus profetul.

În urma acestui incident, Aracely Meza, în vârstă de 52 de ani, a fost condamnată la 99 de ani de închisoare, fiind obligată să plătească și o amendă de 10.000 de dolari.
 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un bărbat din Buzău a fost lovit mortal de o mașină, când se întorcea de la un priveghi

Sfârșit cutremurător pentru un barbat de 59 de ani din județul Buzău.

Bărbatul care și-a ucis familia ar fi încercat să se sinucidă. Ce le-a spus anchetatorilor

Bărbatul din Braşov, care şi-a omorât marţi soţia şi cei doi copii, ar fi încercat să se sinucidă înainte de a curma vieţile celor trei, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Gabriela Dinu.

Doi soți au ars de vii, după ce mașina lor a fost lovită de un șofer cu volan pe dreapta

Atenție, urmează detalii și imagini cu un puternic impact emoțional! Soartă cumplită pentru doi soți din Buzău, care au ars de vii în mașină, după ce un șofer, intrat pe contrasens, i-a izbit în plin.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Interesele României în Regiunea Arctică. Președintele Nicușor Dan participă la Summitul European, invitat de Finlanda

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.