Un bărbat din Buzău și-ar fi ucis vecinul. "I-ar fi dat o ţuică, bere eu nu ştiu nimic."

×
Publicitate

Acuzații grave îi sunt aduse unui bărbat dintr-o comună din județul Buzău.

Omul este bănuit că și-ar fi lovit un vecin în vârstă de 75 de ani, care a fost găsit în agonie pe marginea drumului. Suspectul, spun martorii, ar fi avut un conflict cu bătrânul, pe care l-ar fi abandonat în fața curții.

Bătrânul în vârstă de 75 de ani locuia într-o comună aflată la 30 de kilometri distanţă de Buzău. Sâmbătă, plecase la câmp împreună cu soţia sa, iar la întoarcere a mers să îşi viziteze un vecin.

Soţia victimei: "A luat-o frumos pe cărare, pe acolo, şi când a venit înapoi l-a chemat asta, că i-ar fi dat o ţuică, bere eu nu ştiu nimic."

În timp ce victima se afla în curtea agresorului, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, susţin vecinii. Iar suspectul şi-ar fi lovit prietenul şi l-ar fi abandonat în faţa curţii.

Localnic: "Când ne-am dus la el, el era acolo jos. Se zbătea oleacă, nu era mort, şi când a venit femeia asta a lui, l-am udat oleacă cu apă, nu a mai durat 5 minute că a murit."

Suspectul în vârstă de 61 de ani a fost părăsit de familie şi locuieşte singur. Apropiaţii povestesc că se afla sub influenţa alcoolului când ar fi comis crima.

El a fost reţinut, iar la audieri le-a declarat anchetatorilor că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să stea ani buni în spatele gratiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61964023
Un pilot militar român, găsit decedat în camera sa de hotel din Franța
Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a decedat, sâmbătă, în camera de hotel în care era cazat.
61964021
Momentul în care un avion a aterizat, de urgență, pe o stradă aglomerată din Los Angeles. VIDEO
Un avion de mici dimensiuni a aterizat, de urgență, pe un boulevard aglomerat din Los Angeles. Imaginile au fost surprinse de mai multe camera de supraveghere.
61964010
Un bărbat de 50 de ani, lovit mortal de tren, la intrarea în Bistriţa
Episod şocant la intrarea în Bistriţa, chiar la doi paşi de sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.