Un bărbat din Bacău și-a omorât vărul și apoi a mutilat cadavrul. A fost nevoie de un test ADN pentru identificarea victimei

×
Publicitate

Crimă în județul Bacău: un bărbat de 65 de ani este acuzat ca și-a omorât cu brutalitate vărul, apoi a mutilat cadavrul, astfel încât a fost nevoie de un test ADN pentru identificarea victimei. Totul ar fi pornit de la o ceartă pe o moștenire.

Bărbatul avea 69 de ani şi locuia singur, într-o casă din comuna Pârgărești. Un vecin a făcut cumplita descoperire.

Când echipajul de urgență a ajuns, a văzut ca bărbatul fusese omorat și mutilat, astfel încât să nu poată fi recunoscut. Imediat a fost anunțată poliția.

Corina Avorniciţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău: „Într-o locuinţă din comuna Pârgăreşti a fost identificat un cadavru cu identitate necunoscută care prezenta urme vizibile de violenţă extremă, fiind lovit în zona capului şi a organelor genitale”.

Anchetatorii au avut nevoie să facă un test ADN ca să identifice victima. Polițiștii au început cercetările și au aflat că vărul celui ucis fusese la el acasă chiar înainte de crimă. Mai apoi, s-a stabilit că suspectul principal i-a mărturisit soției că și-a bătut ruda.

Vecină: „El a venit acasă şi era ascuns. Poliţaii l-au căutat şi l-au găsit şi el le zicea că el nu a făcut nimic, el nu a bătut pe nimeni, aşa a zis”.

Anchetatorii au stabilit că cearta ar fi pornit de la o discuție despre mai multe terenuri pe care cei doi le moșteniseră. După câteva pahare de băutură, cel acuzat acum de crimă ar fi pus mâna pe o sapă şi l-ar fi atacat pe vărul lui.

Reporter: S-a auzit ceva?

Vecină: „Nu, eu nu am auzit nimic. Noi am venit de la vie, mergea maşina de spălat, copiii ţipau şi nu am auzit nimic”.

Suspectul nu a recunoscut crima, însă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Riscă să îşi petreacă următorii 25 de ani după gratii dacă va fi găsit vinovat de omor calificat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62348007
Ce s-a întâmplat cu femeia din Tecuci care a lovit o elevă aflată într-un conflict cu fata ei și alte adolescente
Femeia de 38 de ani din Tecuci, care a lovit săptămâna trecută o elevă aflată într-un conflict cu fata ei și alte adolescente, a fost reținută de polițiști.  
62347903
Accident ca în filmele cu acțiune, surprins de camerele de supraveghere în Gorj. Un autoturism a rămas înfipt în pământ
O cascadorie demnă de filmele cu acțiune a fost surprinsă de o cameră de supraveghere pe un drum din Gorj.  
62347882
Un tânăr de 23 de ani a murit după ce mașina lui s-a făcut țăndări. A intrat în plin într-un giratoriu, în Năvodari. VIDEO
Un tânăr de 23 de ani a decedat, în noaptea de duminică spre luni, la Năvodari, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea într-un sens giratoriu din oraş.