Un băiat de 14 ani și-a omorât părinții, apoi a inventat o poveste ca să scape basma curată. Sora lui este grav rănită

62383281
Shutterstock

Un adolescent de 14 ani din California a fost arestat după ce și-ar fi ucis părinții și și-ar fi rănit grav sora mai mică, în vârstă de 11 ani.

Băiatul este acuzat de dublă crimă și de tentativă de omor. Polițiștii au fost chemați miercuri, în jurul orei 19:40 (ora locală), chiar de către adolescent, care le-a spus că cineva a intrat în casă și că i-a atacat părinții și sora mai mică. Acesta a declarat că presupusul atacator a plecat cu o dubă după atac, potrivit Fox News.

Când ofițerii au ajuns la fața locului i-au găsit pe cei doi adulți, ambii în vârstă de 37 de ani, decedați și pe fiica lor grav rănită.

Cea mică a fost transportată de urgență la spital, starea ei fiind stabilă, dar gravă în continuare.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, anchetatorii au ajuns la concluzia că povestea băiatului are mai multe lacune și că nu se potrivește cu probele din casă. Șeriful a transmis că adolescentul a inventat povestea și este acuzat că a folosit mai multe arme pentru a-și ataca părinții și sora.

Un alt frate în vârstă de 7 ani se afla în casă în acel moment, dar nu a fost rănit. Acesta se află în grija familiei.

Motivul pentru care adolescentul de 14 ani a recurs la acest gest este încă neștiut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62414170
O mamă a fost găsită lângă cadavrele copiilor ei. Ce au descoperit polițiștii întrece orice imaginație

O mamă este acuzată că și-a abuzat și ucis doi copii. Cadavrele micuților au fost găsite într-un apartament de către poliție.

 

62209450
Tragedie în ziua de Crăciun. Tatăl a doi băieți a murit înjunghiat. „Ar fi renunțat la tot într-o secundă”

Un tată în vârstă de 29 de ani a fost înjunghiat mortal chiar în ziua de Crăciun. Familia îi aduce acum un omagiu celui care a fost „un om minunat”.

 

62407384
Accident grav pe DN 2, între trei autoturisme şi un autocamion. Trei oameni au murit

Trei autoturisme şi un autocamion au fost implicate vineri dimineaţă într-un acccident care a avut loc pe DN 2 Urziceni - Buzău, în zona localităţii Cotorca din judeţul Ialomiţa.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.