Scenele descoperite în casa unei femei din Suceava, despre care vecinii credeau că a murit

62043225
Monitorul de Suceava

O femeie de 63 de ani, dintr-o comună din Suceava, ai cărei vecini suspectau că este moartă pentru că nu mai fusese văzută de peste o săptămână, a fost găsită în viață, dar într-o stare greu de imaginat.

Vecinii au sunat la 112, îngrijorați fiind de soarta femeii, după ce și-au dat seama că nu mai ieșise din casă de o săptămână. Echipajele de salvatori venite la solicitare au făcut o descoperire terifiantă: Maria L. era într-o stare deplorabilă, aproape incoștientă, într-o cameră extrem de murdară în care erau nu mai puțin de 17 câini, relatează Monitorul de Suceava.

Maria zăcea întinsă pe un pat, înconjurată de câini, o parte dintre ei subnutriţi. 

Femeia suferise un traumatism cranian, dar, în plus, era beată. A fost dusă la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Asociaţiei de Protecţie a Animalelor „Casa lui Patrocle”, care au intervenit pentru a salva câinii.

Aceştia au spus că au găsit o curte plină de câini, iar în casă erau nouă pui scheletici, închişi într-o cameră. În holul casei era un craniu de câine, în altă încăpere erau raţe. Femeia mai avea și câteva capre în șură, toate animalele fiind flămânde. 

Câinii au fost preluați de asociație, deparazitați și hrăniți, iar acum sunt căutați noi stăpâni pentru ei. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62043109
O copilă de 11 ani din Botoşani a trecut printr-un coşmar. Ce a păţit în casa unui vecin

O copilă de 11 ani din judetul Botoșani a trecut printr-un coșmar, agresată sexual de un vecin în care a avut încredere. 

62043110
Adolescentă din Olt suspectată că și-a ucis bebelușul și i-a ascuns cadavrul după fotoliu

O anchetă penală a fost începută în judeţul Olt, după ce o adolescentă de 16 ani este bănuită că şi-ar fi ucis pruncul nou-născut.

62043103
Un tânăr din Neamț și-a omorât vecinul, a sunat la 112, după care a plecat liniștit acasă

Orbit de furie, un adolescent de 18 ani dintr-o comună din judeţul Neamţ şi-a lovit un vecin de 51 de ani până când bietul om a rămas fără suflare.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.