Român judecat în Germania pentru că ar fi ucis 2 tinere. "Aveam o furie în mine"

×
Publicitate

Procesul unui român, acuzat de două crime a început în Germania.

Bărbatul de 40 de ani, şofer de TIR, a recunoscut că în 2016, a ucis o tânără care făcea jogging. Individul, căsătorit și cu copii, este suspectat că a omorât și o studentă franceză. Atenţie, urmează amănunte care vă pot afecta emoţional!

Cătălin Ciolpan a mărturisit că a atacat-o pe Carolin Gruber, de 27 de ani, cu "o sticlă", în timp ce aceasta făcea jogging într-o pădure din regiunea Freiburg, nu departe de frontiera cu Franţa.

"Ştiu că ceea ce am făcut este de neiertat. Aveam o furie în mine", a declarat el într-o scrisoare citită de avocat.

Tomas Orschitt, procuror: "Susţine că nu-şi aminteşte agresiunea sexuală. Declară că atacul nu a avut o motivaţie sexuală, ci a fost împins de depresia provocată de viaţa pe care o ducea în Germania. Asta nu influenţează însă rechizitoriul meu."

Crima săvârşită anul trecut, i-a şocat pe localnici.

Localnică: "Şi eu alerg ori fac plimbări lungi şi, când ies acum, mă gândesc fără să vreau la acea crimă, mai ales că ruta pe care a fost atacată Carolin e foarte populară. De atunci nu mai ies singură."

Şoferul roman, stabilit în Germania, a fost reţinut după o jumătate de an.

Cătălin Ciolpan este, de asemenea, suspectat că a violat şi a ucis, în ianuarie 2014, o studentă din Franţa, în vârstă de 20 de ani. Aceasta a fost găsită pe malul râului Inn, în Tirolul austriac, cu numeroase lovituri la cap.

Potrivit parchetului austriac probele ADN prelevate de la locul celor două crime, comise la 400 de kilometri distanţă sunt identice.

 

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
61923852
Elev bătut sub privirile colegilor săi, lângă un liceu din Focșani. VIDEO
Scene violente au fost filmate în apropierea unui liceu din Focșani.
61923955
Polițistul dispărut din Mehedinți, găsit spânzurat pe un teren al familiei
Deznodământ tragic în cazul poliţistului din Drobeta Turnu Severin, care fusese dat dispărut de familie la începutul săptămânii.
61923805
Misterul morții unui cadet thailandez. Soră: „Avea hârtie igienică în creier”
Familia unui cadet de 18 ani care a activat în armata thailandeză le cere răspunsuri oficialilor militari cu privire la moartea tânărului.