Povestea emoționantă a 2 frați din Soveja, care au plecat de acasă. Au povestit că erau bătuți și torturați de bunica lor

62204238
Shutterstock

Doi fraţi de nouă şi 10 ani din Soveja, care au plecat de acasă fiind găsiţi într-o casă abandonată din apropierea locuinţei, au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Autorităţile din Vrancea au anunţat, marţi, că cei doi fraţi de 9 şi 10 ani din Soveja, care au plecat de acasă fiind găsiţi într-o casă abandonată din apropierea locuinţei, au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. 

Minorii au povestit că erau bătuţi, torturaţi şi umiliţi de bunica lor care-i avea în grijă, părinţii fiind plecaţi în străinătate.

"Secţia 10 Poliţie Rurală Panciu a sesizat Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă, din subordinea D.G.A.S.P.C Vrancea, cu privire la situaţia de risc în care se află doi minori, pe raza localităţii Soveja, jud. Vrancea. Minorii, având vârste de nouă şi 10 ani, au plecat voluntar de la domiciliu în data de 25.07.2021 şi nu au mai revenit, ulterior fiind găsiţi într-o locuinţă abandonată. Aceştia se află în prezent într-un centru din subordinea DGASPC Vrancea, unde beneficiază de servicii sociale de specialitate, fiind totodată incluşi într-un program de evaluare şi consiliere psihologică, urmând a fi mutaţi pe parcursul zilei de astăzi la o familie de asistenţi maternali profesionişti”, a declarant, marţi, Adina Lăscan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.

Reprezentanţii DGASPC Vrancea au luat legătura cu tatăl copiilor care este plecat la muncă în străinătate şi l-au convins că cel mai bine pentru cei doi fraţi este că aceştia să fie preluaţi de reprezentanţii statului.

”Tatăl a înţeles că este în interesul minorilor să beneficieze de măsură de protecţie specială până la clarificarea situaţiei şi remedierea eventualelor probleme identificate, exprimându-şi acordul pentru preluarea celor doi copii. În momentul de faţă este în derulare evaluarea iniţială a acestui caz, iar D.G.A.S.P.C. Vrancea va lua toate măsurile legale în interesul superior al minorilor", a mai transmis purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.

Minorii au povestit că erau bătuţi, torturaţi şi umiliţi de bunica lor. Povestea este confirmată chiar de către Primăria Soveja, într-o postare pe Facebook.

”O poveste tristă în care nu am fi vrut să fim parte. O poveste care are în spate multe necunoscute, urâte, dramatice, care vor lăsa semne adânci, sechele, în sufletele şi caracterele acestor copii (...) Fugiseră pentru că acasă nu e ”acasă” pentru ei (...) Aceşti doi mici pui de om mai au parte de bătăi, de strânsul degetelor la încheietura uşii, de lovituri cu ce se apucă şi unde se apucă.... E grea copilăria lor şi, din nefericire, nici viitorul nu ştim cum va fi. Sunt copii isteţi, energici, care la cluburile extra şcolare s-au comportat exemplar şi care, în afara „familiei”, au arătat că sunt copii normali”, arată Primăria Soveja.

Doi fraţi, în vârstă de nouă şi 10 ani, din localitatea vrânceană Soveja au plecat de acasă şi nu s-au mai întors fiind găsiţi, luni seară, într-o gospodărie nelocuită, la câteva sute de metri de casă de un poliţişt şi un pădurar care cunoşteau bine zona.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un constănțean le-a spus polițiștilor că soția sa a murit în somn, dar aceștia au făcut o descoperire șocantă

Soţul femeii găsite moarte în propria locuinţă din judeţul Constanţa a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a lovit-o cu o coadă de mătură pe tot corpul.

O șoferiță de 21 de ani a murit după s-a ciocnit cu un TIR. Nici nu a încercat să îl evite

O tânără de 21 de ani a murit pe o șosea din Mureș după ce a intrat cu mașina într-un TIR. Fata a ajuns cu autoturismul pe contrasens și în zadar a încercat șoferul mastodontului să evite impactul, care s-a dovedit a fi mortal pentru ea.

Caz șocant în Anglia. Un bărbat și-a ucis fiica de 17 ani, iar trupul adolescentei nu a fost găsit până acum

Scott Walker, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Anglia, a fost găsit vinovat că şi-a ucis fiica de 17 ani, al cărui corp nu a fost găsit niciodată, informează The Sun.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.