Patru tineri au murit pe loc într-o cursă ilegală de mașini. Ce spune fratele unuia dintre ei

×
Publicitate

În plină tinereţe, viaţa lor s-a spulberat într-o secundă. O cursă ilegală de maşini ar fi provocat, spun localnicii, moartea a 4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, care au pierit în urma unui cumplit accident, petrecut în comuna Ceahlău, din judeţul

Şoferul, un tânăr de 19 ani, era împreună cu alţi 3 prieteni şi, din cauza vitezei, a pierdut controlul şi a intrat sub remorca unui TIR parcat. Maşina s-a făcut praf, iar tinerii au murit pe loc. În sat, oamenii spun că victimele s-ar fi luat la întrecere cu un alt autoturism.

accident 4 tineri

Nenorocirea s-a petrecut miercuri dimineaţă în jurul orei 4, pe o porțiune dreaptă de drum.

Poliţiştii spun că şoferul conducea cu viteză extrem de mare. La un moment dat a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit în acest gard. Apoi a ricoşat şi sub remorca TIR-ului. Impactul a fost devastator iar cei 4 tineri au murit pe loc.

accident 4 tineri

Din fericire în TIR nu se afla nimeni. Pompierii de la descarcerare au intervenit pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite.

Ioan Irina, preot paroh: "Pe la 4 s-au auzit ambulanţele. O maşină cu 4 tineri au derapat şi au ricoşat în gard şi sub TIR. Din păcate au murit foarte violent. Şoferul îşi luase permisul de vreo 2 luni. Viteza cu siguranţă avea, kilometrajul s-a oprit la 150 km. "

Fratele şoferului e în stare de şoc, la fel ca toţi cei din familiile tinerilor morţi.

Andrei Bezim, fratele şoferului decedat: "Avea de 2 luni permisul, lumea spune că s-a luat la întrecere cu cineva. Teribilişti, amatori de senzații tari nu călcaţi pedala. În loc să-ţi zică la mulţi ani de ziua ta, mai aprinde o lumânare."

Localnică: "Un TIR în drum şi un vecin a zis că o maşină a venit peste TIR. Era un băiat mort jos, unu în maşină. Domnii de la poliţie spun erau în stare de ebrietate. S-au întrecut cu altă maşină. Au întrat în şanţ şi de acolo când au ieşit cu întrecerea lor au intrat sub TIR. Aveau 150 km la oră."

Ion Irina, preot paroh: "Îi cunosc bine şi ieri am vorbit cu 2 dintre ei. Tinereţea îşi spune cuvântul. Era aici un carnagiu, un dezastru, abia pot descrie. Teribilismul e de vină. I-am mai întâlnit o dată și i-am avertizat că nu e bine."

Poliţiştii continua cercetările în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Autorul măcelului din Timiş, urmărit cu elicoptere şi drone. Este recidivist

Bărbatul care a ucis un om şi a rănit mai mulţi în două localităţi din Timiş e căutat în continuare

Bărbatul bătut cu levierul, victima unui conflict pentru trufe. "Au venit cu săbii ninja"

Un om de afaceri din Târgu Jiu, care se ocupă de comerţul cu trufe - o piaţă din care se obţin profituri însemnate - a fost snopit în bătaie chiar în faţa casei sale.

Masacru în 2 localităţi din Timiş. Sunt 6 victime, iar agresorul e încă liber

Şase victime, printre care un mort, asta a lăsat în urmă un bărbat urmărit de poliţie în două localităţi din judeţul Timiş. 

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.