O șoferiță a lovit o femeie și a lăsat-o să zacă în drum, inconștientă. Victima a murit mai târziu

62180345

O șoferiță din Curtea de Argeș a lovit o femeie de 27 de ani, a lăsat-o pe jos în stare de inconștiență, apoi a fugit de la locul accidentului. Ulterior, ea a fost prinsă de poliție și reținută.

Potrivit IPJ Argeș, accidentul a avut loc în seara zilei de 02 mai în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Tarnița a fost găsită o femeie de 27 de ani, în stare de inconștiență, posibil victimă a unui accident rutier.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și de ambulanță, însă, din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, femeia a decedat. Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Imediat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și Serviciului Rutier Argeș au demarat cercetările în vederea identificării persoanei care ar fi putut provoca accidentul, stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale care se impun.

În urma activităților investigativ operative desfășurate de polițiști a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, respectiv o femeie de 41 de ani, din Curtea de Argeș.

După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută, pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62167807
Un bărbat din București şi-a ucis soţia, apoi a sunat la 112. Ar fi avut o criză de gelozie

În a doua zi de Paște, o femeie din București a fost ucisă de soțul ei într-o criză de gelozie, spun apropiații, care au fost de multe ori martori, la certuri.

62186999
Un tânăr din Vişeu de Sus şi-a dat foc, din cauza unei datorii de 5.000 de euro

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din oraşul Vişeu de Sus şi-a dat foc după ce a turnat benzină pe el, a informat, în noaptea de duminică spre luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

62188014
VIDEO. Moment șocant în Roman. Trei pietoni, loviți pe trotuar de o șoferiță care voia să iasă din parcare

Trei pietoni au fost accidentaţi sâmbătă, în municipiul Roman, de un autoturism condus de o şoferiţă în vârstă de 60 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.