"Lista morţii" făcută de extremişti din Germania. Pregătiseră şi sacii pentru cadavre

62058268
Getty

Un grup de extremişti de dreapta a creat „o listă a morţii” cu persoane de stânga şi pro-refugiaţi prin accesarea bazelor de date ale poliţiei.

Procurorul general al Germaniei investighează gruparea Nordkreuz din august 2017 suspectând organizaţia că pregăteşte un atac terorist, scrie News.ro.

Gruparea, care include 30 de membri, ar avea legături apropiate cu poliţia şi armata şi cel puţin un membru este în continuare angajat în comandamentul special al Biroului de Investigaţii Penale.

Conform Redaktions Netzwerk Deutschland, o agenţie de cercetare din Hanovra, gruparea pregăteşte un atac în masă asupra duşmanilor săi politici.

Membrii grupării au comunicat prin mesaje criptate pe Telegram şi au accesat calculatoarele poliţiei pentru a colecta aproape 25.000 de nume şi adrese ale politicienilor locali care au jucat un rol activ în eforturile civice în perioada crizei refugiaţilor din 2015.

Pe listă s-ar afla membri din SPD, Partidul Verzilor, Die Linke şi Uniunea Creştin Democrată a cancelarului german Angela Merkel.

Aceste informaţii vin după ce la începutul lunii Walter Lübcke, un membru al CDU, partidul conservator al lui Merkel, a fost ucis la domiciliul său din vestul ţării. Un suspect în vârstă de 45 de ani, având legături cu mişcarea neonaziştilor, a fost arestat weekendul trecut. Această dramă a zguduit întreaga ţară care se teme de apariţia terorismului de extremă dreapta.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a avertizat săptămâna trecută pe Twitter că "Germania are o problemă cu terorismul". "Avem peste 12.000 de extremişti de dreapta violenţi în ţara noastră. 450 dintre ei au putut intra clandestin, în ciuda mandatelor de arestare. Trebuie să ne apărăm mai mult: niciun milimetru în plus pentru duşmani în libertate", a scris el.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62058253
Bărbatul care a înjunghiat o tânără în locuinţa ei a fost prins. Ce luase de la victimă
Crimă oribilă într-un cartier rezidențial, de la marginea Bucureștiului. O tânără de 30 de ani a fost găsită înjunghiată în apartament, iar prietenul ei a fost considerat iniţial suspect.
62058195
Scene dureroase în Cluj. Tânărul ucis pe trecerea de pietoni a fost înmormântat
Lacrimi şi durere în familia unui tânăr de 33 de ani din Cluj, om de afaceri şi tatăl unui bebeluş, care a fost izbit mortal cu maşina pe o trecere de pietoni.
62058179
Bătrână, desfigurată și jefuită de doi tineri, după o simplă rugăminte
Experienţa sinistră pentru o bătrână de 84 de ani din judeţul Neamţ. Le-a atras atenţia unor tineri să nu-şi mai facă nevoile la poarta ei, dar răzbunarea acestora a fost de-o violență extremă.