Interlopi arestaţi pentru că vindeau tinere în Germania şi Austria. Ce droguri aveau în casă

61996183
Pro TV

Şase persoane din Craiova, bănuite că, în ultimii patru ani, au exploatat sexual mai multe tinere şi minore, au fost reţinute, joi, de poliţişti.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetările efectuate a rezultat că, începând din luna mai 2014 şi până în prezent, cele şase persoane ar fi racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe minore şi tinere, atât în localităţi din judeţul Dolj, cât şi în străinătate, respectiv în Germania şi Austria.

În urma percheziţiilor efectuate joi de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT - ST Craiova, oamenii legii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor 6 bile cocaină, 25 grame canabis, 6 telefoane mobile şi diferite înscrisuri.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova a emis ordonanţă de reţinere pe numele a şase persoane, acestea urmând a fi prezentate instanţei cu propunere de arestarea preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi deţinere şi vânzare fără drept de droguri de risc şi mare risc.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, a menţionat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62005277
Accident grav lângă Reghin. Sunt 2 morți și 5 răniți
Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, vineri seara, în urma unui accident rutier care a avut loc în zona pădurii Mociar de lângă Reghin.
62011219
Bărbat din Iași, omorât de prietenii de băutură. Ce au făcut apoi
Un bărbat de 30 de ani din comuna Belcești, judeţul Iași, a fost omorât în bătaie, iar suspecţi de crimă sunt doi vecini, tată şi fiu.
62011215
Cum arată sicilianul care şi-a împuşcat cumnatul român la masa de Crăciun
Carabinierii au publicat o fotografie a italianului care l-a împuşcat mortal pe soţul surorii iubitei lui la masa din a doua zi de Crăciun.