Închisoare pe viață pentru un individ din Rădăuți, după ce a ucis cu brutalitate un bărbat. Băiatul său a văzut tot

×
Publicitate

Un individ din Rădăuți a primit pedeapsa maximă, închisoare pe viață, pentru că a dat dovadă de o cruzime extremă atunci când a ucis un om. El a comis omorul la numai un an după ce fusese eliberat din închisoare pentru o altă crimă.

Individul făcuse pușcărie pentru omor și tentativă de omor și fusese eliberat în 2020.

Anchetatorii au stabilit că în decembrie, anul trecut, a încercat să jefuiască o familie, de supărare că, la beție, a pierdut bani la jocurile de noroc. Ca să-i recupereze, a ales la întâmplare o locuință care avea ușa descuiată.

Înăuntru a dat peste proprietarul casei și băiatul sau de 14 ani. Intrusul l-a atacat pe bărbat cu un cuțit, l-a înjunghiat, dar bietul om a reușit să se refugieze în baie.

A fost urmărit însă și aici de individul care i-a dat mai multe lovituri, până l-a ucis. Dându-și seama că băiatul de 14 ani a scăpat cu fuga, agresorul a pornit pe străzi după el. A fost însă văzut de localnicii care au anunțat imediat poliția.

Criminalul a fost pus la pământ și încătușat, iar acum, Tribunalul Suceava l-a condamnat la închisoare pe viață. Totodată, el trebuie să plătească familiei victimei 200.000 de lei daune morale.

Soluția nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62267926
Un tânăr de 16 ani din Galaţi, lovit în plin şi târât zeci de metri de un TIR. Miraculos, băiatul a supraviețuit
Accident îngrozitor surprins de o cameră de supraveghere din Liești, județul Galați. Atentie, urmează imagini care va pot afecta emoțional!
62267751
O fetiță a murit din cauza căldurii după ce părinții au lăsat-o într-o mașină cu ușile blocate
O fetiță de patru ani din Iran a murit din cauza căldurii după ce părinții au lăsat-o în mașină, în timp ce participau la o înmormântare.
62267718
Un bărbat și-a atacat fosta parteneră într-o sală de judecată, la procesul de custodie
Atac sângeros într-o sală de judecată, joi, la Constanța. La procesul de custodie a copilului, un bărbat a atacat-o pe fosta lui parteneră și a rănit-o pe față.