Momentul în care tânărul de 17 ani a atacat cu cuțitul o femeie, într-un supermarket din Cluj-Napoca. VIDEO ȘOCANT

×
Publicitate

Scene de groază într-un supermarket din Cluj-Napoca. Un tânăr de 17 ani a atacat o femeie cu un cuțit, chiar în mijlocul magazinului.

Potrivit anchetatorilor, băiatul are afecțiuni psihice și ar fi fost sub tratament. În trecut, adolescentul a mai avut devieri comportamentale grave: a torturat și omorât un pui de pisică. Tânărul a fost transportat acum la București și este internat într-o instituție de specialitate, iar polițiștii au început o anchetă.

Ora șase seara, în Cluj-Napoca. Tânărul ar fi ieșit de la o ședință de terapie, pe care o urma pentru tulburări de comportament.

În timp ce părinții îl așteptau în fața clădirii, el a intrat într-un magazin alimentar. Acolo a avut loc atacul. Din senin, fără să interacționeze în vreun fel cu o femeie care făcea cumpărături, tânărul se repede asupra ei cu un cuțit.

Mihai Ghica, judecător Tribunalul Cluj-Napoca: "A fost sesizat Parchetul cu o infracțiune de tentativă de omor. În cursul soluționării cauzei, procurorul de caz a apreciat că se impune luarea unei măsuri de siguranță provizorii. E vorba despre internarea medicală."

Victima de 33 ani de ani a fost dusă de urgență la spital.

Flavia Topan, purtător de cuvânt Spitalul de Urgență Cluj-Napoca: ”S-a intervenit chirurgical pentru stoparea hemoragiei. În prezent, femeia este internată în secția clinică ORL, starea sa fiind considerabil îmbunătățită. Ea va rămâne în continuare internată pentru monitorizare și tratament.”

Tatăl băiatului se apără și spune că fiul lui este victima unui sistem medical depășit. El susține că familia a făcut tot ce i-a stat în putință ca starea fiului să se îmbunătățească.

Tatăl băiatului: ”Toate spitalele de psihiatrie pediatrică de la noi sunt ambulatorii cu internare de o zi sau de o săptămână și suntem unde suntem. Copilul meu este victima sistemului medical precar și mă refer la medicii psihiatrii și pediatrii care sunt incompetenți și mi-au tratat copilul în bătaie de joc. Nu i-au dat un tratament bun, pentru că nu au avut timp să țintească o patologie, ca apoi să îi dea un tratament."

Băiatul nu este la primul incident de acest fel. La începutul anului, tânărul a torturat un pui de pisică, caz care face obiectul unei anchete penale. Anchetatorii au hotărât să fie internat, însă decizia a fost revocată ulterior de instanță, care a decis că tânărul poate fi tratat acasă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
O maimuță de la o grădină zoo a fost forțată să fumeze pentru o campanie anti-fumat

O grădină zoologică din China a stârnit indignare după ce a forțat o maimuță să fumeze o țigară pentru un videoclip. Totul făcea parte dintr-o campanie de atenționare asupra sănătății publice.

Pedeapsa primită de un tânăr care a ținut captivă o fetiță de 10 ani. A supus-o unor chinuri îngrozitoare

Un tânăr care a ținut captivă o fetiță de 10 ani în casa lui și a supus-o unor violențe fizice de nedescris, a fost trimis la închisoare.

Femeia din Brăila care și-ar fi maltratat bebelușul a fost arestată. Ce au descoperit medicii la RMN

Detalii groaznice au ieşit la iveală în cazul bebeluşului în vârstă de un an şi două luni, agresat chiar de cea care i-a dat viaţă.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.