Accident mortal în Vaslui: mașină lovită de tren. Trecerea de cale ferată n-are bariere

×
Publicitate

Un accident feroviar înfiorător a avut loc vineri dimineaţă, în judeţul Vaslui.

Pe o ceaţă deasă, un tânăr de 22 de ani a murit şi alte două persoane, care se aflau în aceeaşi maşină, sunt în stare critică, după ce vehiculul a fost spulberat de un tren. Şoferul, un bărbat de 27 de ani, nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, iar maşina a fost izbită atât de puternic, încât a fost aruncată iar pe şosea.

Vineri dimineaţă, un tânăr de 27 de ani a luat la ocazie un bărbat şi o femeie de 22 şi 34 de ani. În comună Roşieşti, şoferul a vrut să treacă o trecere la nivel cu calea ferată, care nu avea bariere şi nici semnale luminioase sau acustice.

Se pare că tânărul nu s-a asigurat suficient de bine, iar maşina a fost lovită în plin de trenul care circulă pe ruta Iasi-Galati. Oamenii care locuiesc în zona au auzit zgomotul puternic şi au alertat autorităţile.

La scurt timp, bărbatul de 22 de ani luat la ocazie s-a stins. Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Vaslui. Şoferul a suferit răni grave la cap, astfel că medicii au solicitat intervenţia elicopterului SMURD.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare din culpă.

Incidentul s-a petrecut pe un drum judeţean, la ieşirea dintr-un sat, pe o ceată densă.Localnicii spun că au auzit un zgomot puternic şi au dat fugă să vadă ce s-a întâmplat. Aceştia au încercat să le vină în ajutor, însă nu au reuşit şi au sunat la 112.

Martor: "A dat Săgeata peste ea. A aruncat-o aici. O femeie era aruncată în afară şi doi bărbaţi prinşi. Nu s-a asigurat şi i-a aruncat când a trecut."

Călător tren: "Deodată s-a auzit izbitură. Maşina a sărit în aer, cu bagaje cu tot, accident. Era ceaţă foarte deasă. I-a avertizat mecanicul, a dat semnale înainte să ajungă."

După ce au fost descarcerate, medicii le-au dat primul ajutor. Din păcate, tânărul de 22 de ani s-a stins. Femeia a fost dusă la spital, iar şoferul a ajuns în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Doctor Gabi Olaru, SMURD Vaslui: "Trebuie să ajungă într-o sală de neurochirurgie. Am intervenit cu pompierii pentru extragerea celor două victime. Extragere dificilă, maşina pe plafon, pacienţi uşor agitat."

Localnicii spun că o parte din vina o poartă şi autorităţile. Trecerea de cale ferată este semnalizata doar cu crucea Sfântul Andrei şi ar avea nevoie de o barieră sau o instalaţie cu semnale acustice şi luminoase. Autorităţile locale susţin că au făcut demersuri în acest sens la CFF, însă nu au primit nici un răspuns.

Localnic: "Aici a fost barieră. Aici e curbă, acolo sunt boscheţi, nu se vede calea ferată. Trebuiau să pună barieră, semnale luminoase, a murit multă lume. Nu vezi trenull. Abia acolo îl zăreşti."

Localnic: "Probabil era ceaţă şi aici e curba. Ar trebui semnale luminoase sau o barieră, să se ia măsuri curând să nu se mai întâmple pe viitor."

Florin Anea, primar comuna Roșiești: "Au fost făcute nişte demersuri pentru barieră, însă CFR a amânat. Totul până se întâmplă un eveniment şi se iau măsuri."

Şoferul de 27 de ani nu avea permis şi circula doar cu o dovadă, el fiind implicat în 2016 într-un accident rutier. Acum are un alt dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Lovită mortal de o mașină chiar pe trecere. Polițiștii nu cred varianta șoferiței

Accident mortal joi seara, pe un drum din judeţul Dâmboviţa. O femeie, de 45 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de o maşină, condusă de o tânără de 27 de ani.

Un american şi-a răpit fiica vitregă şi a violat-o timp de 19 ani. Cum a scăpat fata

Caz oribil de viol în statul Oklahoma, dezvăluit după aproape două decenii. 

O copilă din Indonezia a supraviețuit miraculos după ce a făcut un selfie

O copilă a supraviețuit miraculos, după ce un tren a acroșat-o atunci când încerca să facă un selfie.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.