Gest disperat al unui preot. S-a sinucis în biserică, după ce a fost acuzat de „comportament indecent”

61987790
AFP

Un preot s-a sinucis în biserica sa din nordul Franței, după ce o tânără l-a acuzat că a agresat-o sexual.

 

Jean-Baptiste Sebe, un preot în vârstă de 38 de ani, s-a sinucis în parohia Saint Jean al XXIII-lea din orașul Rouen, după ce o femeie tânără l-a acuzat de „comportament indecent și agresiune sexuală”, a declarat o sursă de poliție pentru RFI, conform Newsweek.

„Suntem șocați de un asemenea gest, chiar dacă știm că se afla într-un moment dificil”, a declarat arhiepiscopul din Rouen, Dominique Lebrun, după ce a confirmat că Sebe s-a sinucis.

Într-o conferință de presă, arhiepiscopul a mai spus că Sebe îl sunase luni să își mărturisească toate păcatele, după ce a aflat de acuzațiile ce i s-au adus. Potrivit acestuia, preotul ar fi mărturisit că s-a simțit vinovat de „comportament inadecvat” față de o femeie și că ar fi avut „dorințe imprudente”, însă nu a oferit mai multe detalii.

Potrivit arhiepiscopului, incidentul ar fi avut loc în urmă cu doi sau trei ani, însă femeia l-ar fi abordat abia de curând să vorbească despre „gesturile inadecvate” ale preotului. Astfel, autoritățile deschiseseră o „anchetă preliminară” privind suspiciunea de agresiune sexuală, a spus procurorul Etienne Thieffry pentru AFP. 

Dacă familia lui Sebe va dori, acesta va putea fi înmormântat religios, a mai spus Dominique Lebrun. „Biserica nu se mai opune înmormântărilor celor ce comit suicid.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61987787
Accident cu 4 morți și 2 răniți în Vrancea. Planul roșu a fost activat
Accident cu 6 victime produs duminică, la prânz, în localitatea Călimănești.
61908652
Femeie transportată cu elicopterul SMURD la spital, după ce a fost atacată de câinele său
O femeie de 86 de ani din județul Constanța a ajuns, duminică, la spital în stare gravă, după ce a fost atacată de câinele din gospodărie.
61920100
Un DJ londonez a fost înjunghiat mortal în timpul unei petreceri. FOTO
Un DJ londonez, în vârstă de 20 de ani, a fost înjunghat mortal în timpul unei petreceri la care au participat peste 100 de persoane.