Fată de 10 ani, violată de doi bărbaţi care au ademenit-o într-o locuinţă din Brăila

62092254
iStock

O fetiţă de 10 ani din municipiul Brăila a fost violată de doi bărbaţi, de 20 si 30 de ani, care au ademenit-o într-o locuinţă.

Conform Poliţiei Judeţene Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila despre faptul că o femeie, din municipiul Brăila, s-a prezentat împreună cu fiica sa, în vârsta de 10 ani, pentru a fi consultată, susţinând că fata a fost victima unui viol.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, duminică, în jurul orei 18:30, în timp ce fetiţa se afla într-un cartier din oraş, ar fi fost acostată de doi bărbaţi necunoscuţi şi ademenită să meargă într-o locuinţă din Brăila. Aici, prin violenţă, ar fi fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu aceştia, relatează news.ro.

La scurt timp de la primirea sesizării, poliţiştii au reuşit sa-i identifice şi să-i prindă pe cei doi suspecţi, în vârstă de 20, respectiv 30 de ani, ei fiind duşi la sediul Poliţiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru viol, fiind continuate cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62093365
Campioană la box, moartă la 18 ani când se plimba. Greşeala care i-a fost fatală

O campioană la box, în vârstă de 18 ani a murit după ce a fost lovită de un tren în timp ce traversa calea ferată.

62094517
O femeie din Australia, acuzată de crimă după ce și-a uitat copiii într-o mașină încinsă

O femeie din Australia a fost pusă sub acuzare pentru crimă, după ce copiii ei au fost găsiți morți într-o mașină încinsă.

62094443
Bărbat din Vaslui, arestat după ce a violat o fată de 14 ani. A luat-o chiar de sub ochii tatălui

Un bărbat din Vaslui, condamnat în trecut pentru viol, a fost arestat după ce a violat o fată de 14 ani.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.