Doi adolescenți au murit în Timiș. Șoferul începător mergea cu viteză și a intrat într-un stâlp

×
Publicitate

Vieţile a doi adolescenţi au fost curmate tragic, într-un accident petrecut în judeţul Timiş. Victimele, doi băieţi de 14 şi 15 ani, au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de beton. Alţi trei prieteni au ajuns la spital.

Cei cinci tineri au ieşit miercuri seară târziu să se plimbe cu maşina, iar la volan era cel mai mare dintre ei, un băiat de 18 ani. Potrivit poliţiştilor, mergeau însă cu viteză prea mare, iar şoferul era începător, aşa că la un moment dat au intrat în stâlpul de beton.
Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul s-a rupt şi a căzut peste maşină. Echipajele de salvare ajunse la faţa locului au tăiat bucăţi din caroserie pentru a-i scoate pe băieţi. Pentru cei mai mici dintre ei nu s-a mai putut face nimic.

Ceilalţi - şoferul şi doi tineri de 17 ani - au suferit traumatisme şi au fost duşi la spital. La faţa locului a fost adusă şi o macara, pentru ridicarea stâlpului de pe autoturism. După tragedie a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62143049
Un bărbat din Tulcea, găsit fără suflare într-un canal de irigaţii
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 53 de ani din Tulcea care a fost descoperit fără suflare într-un canal de irigaţii.
62142965
Descoperire macabră. Ce a găsit o femeie în timp ce făcea curat în casă. VIDEO
O femeie a descoperit scheletul fratelui său în timp ce făcea curat în casă, la cinci ani de la dispariția acestuia, scrie Daily Star.
62142810
Imagini șocante. Un bărbat a fost filmat în timp ce îşi cară tatăl decedat cu un căruţ metalic
Imagini şocante au fost suprinse de camerele de supraveghere din Murfatlar. Un bărbat a fost filmat în timp ce îşi cară tatăl decedat cu un căruţ metalic pe aleile din oraş.