Descoperirea șocantă într-un magazin. Os uman, ascuns într-o pereche de șosete

62017224
iStock

O persoană din localitatea britanică Colchester a alertat poliția, după ce a găsit un os uman într-o pereche de șosete dintr-un magazin comercial.

 

Incidentul a avut loc în luna decmbrie, însă a fost raportat la poliție abia în 2 ianuarie. Astfel, oamenii legii din Essex au deschis o anchetă, descoperind că osul găsit de client „nu pare să provină de pe urma unei traume recente”, scrie BBC News.

„Ofițerii nu pot preciza cu certitudine care este originea sau vechimea osului. Am deschis o anchetă”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

La rândul său, reprezentanții magazinului universal Primark și-au cerut scuze și au precizat că nu sunt la curent cu vreun incident care să fi avut loc la fabrica la care au fost făcute șosetele.

„Nu avem nicio dovadă care să sugereze că la fabrică ar fi avut loc vreun incident, așa că este foarte probabil ca cineva să fi plasat osul în șosete din motive necunoscute. Primark a fost vizat și în trecut de incidente similare”, au precizat reprezentanții lanțului de magazine.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62017157
Accident cauzat de polei în Vrancea. O femeie a murit, doi bărbați sunt răniți
O femeie în vârstă de 40 de ani a murit într-un accident rutier produs, vineri, după ce maşina în care aceasta se afla a derapat pe şoseaua acoperită cu polei şi a intrat în alte două mașini, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.
61974543
Un bărbat a căzut în fața tramvaiului, din cauza ploii înghețate. În ce stare e victima
Ploaia înghețată din București a făcut o victimă în rândul pietonilor, joi seara, în cartierul Calea Rahovei.
61997717
O tânără din Sibiu a decedat din cauza meningitei, după 19 zile de moarte cerebrală
O tânără de 24 de ani a decedat, în cursul nopţii de joi spre vineri, în Secţia de Terapie Intensivă din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde se afla în moarte cerebrală de 19 zile.