Descoperirea macabră făcută de polițiști în casa unui bătrân, după ce rudele l-au reclamat

62335841
Shutterstock

Un bărbat de 76 de ani din Polonia a păstrat în locuinţa lui cadavrul mumificat al mamei sale timp de 13 ani, descoperirea fiind făcută de o rudă care a devenit din ce în ce mai alarmată de comportamentul lui şi a chemat ambulanţa.

Paramedicii care s-au deplasat la domiciliul bărbatului au descoperit corpul mumificat al femeii pe o canapea, scrie Agerpres.

Bărbatul locuia într-o parte a unei case împreună cu sora şi cumnatul său, cel din urmă fiind persoana care a alertat autorităţile, a relatat presa poloneză.

Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii februarie, a indicat biroul procurorului din Gliwice, o localitate din sud-vestul Poloniei. Bărbatul locuia în Radlin, la aproximativ 50 de kilometri sud de Gliwice.

Raportul medico-legal a arătat că femeia decedase în 2010. În urma acestei descoperiri, procurorii au decis deschiderea mormântului.

"Când a fost deschis sicriul, nu era niciun cadavru în el", a spus un purtător de cuvânt al parchetului. O analiză ADN a indicat că mumia descoperită în locuinţă aparţinea mamei bărbatului.

Acesta era considerat ciudat, iar rudele îl vizitau rareori, potrivit media poloneze. Bărbatul nu a acceptat moartea mamei sale, a scos cadavrul din mormânt şi l-a îmbălsămat cu substanţe chimice, conform relatărilor din presa poloneză.

Bărbatul a fost internat şi va fi cercetat pentru profanare de cadavru.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62335474
Un tată a fost înjunghiat mortal în fața fiicei sale și a logodnicei. Oamenii din jur îl filmau, fără să intervină

Un tată a fost înjunghiat în fața unei cafenele, după ce i-a cerut unui bărbat să nu mai fumeze în fața fiicei sale.

62335585
Șocul trăit de o femeie care a aflat după 10 ani de căsnicie că este rudă cu soțul ei. Cei doi au împreună trei copii

O femeie a descoperit după 10 ani de căsnicie că ea și soțul ei sunt rude de sânge. Cei doi au împreună trei copii.  

62335046
O femeie din Bistrița-Năsăud a fost înjunghiată de soțul de care voia să divorțeze. Bărbatul a fugit și s-a sinucis

Scene tulburătoare s-au petrecut marți pe o stradă în Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud! O femeie de 35 de ani a fost atacată și înjunghiată de soțul de care voia să divorțeze. Individul a lovit-o de mai multe ori, apoi a fugit și s-a sinucis.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.