Cum a murit bărbatul din Timișoara, la scurt timp după ce a fost externat din spital. Medicii l-au lăsat să plece acasă

×
Publicitate

Un bărbat din Timișoara a murit la scurt timp după ce a fost externat din spital. Căzuse pe scări și se lovise la cap, însă medicii n-au descoperit ceva îngrijorător, așa că l-au lăsat să plece. 

Dar, când a ajuns acasă, pe aceleași scări, omului i s-a făcut rău și s-a stins. Polițiștii fac o anchetă.

Bărbatul, în vârstă de 75 de ani, s-a prăbușit pe scara blocului vineri dimineață.

La Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, bărbatul a ajuns în jurul orei 14.00, spune fiica sa, care a stat cu el în unitatea medicală toată ziua. Acolo i s-au făcut mai multe investigații, inclusiv pentru celelalte afecțiuni de care suferea, iar aproape de miezul nopții a fost externat.

Claudia Onisa, fiica bărbatului: ”Mi-a zis că nu este de internat, la cap n-are nimic, într-adevăr de coloană. Când mi l-a dat în cărucior deja s-a văzut că era palid, am zis că na, a pierdut foarte mult sânge, cum s-a lovit. Nu era un om de lăsat acasă, aici este toată chestia. Nu mi-a dat tratament, nimic.”

Mihai Grecu, șef UPU Spitalul de Urgență Timișoara: ”Nici analizele de sânge, nici electrocardiograma, nici computer tomograful nu au relevat modificări îngrijorătoare. A fost evaluat de către neurochirurg.”

Revenit acasa, bărbatului i s-a facut rău și a cazut din nou pe scari, iar echipajul de la ambulanță nu l-a mai putut salva.

Aurora Piperea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș: ”Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”

Familia nu a făcut, deocamdată, plângere.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62509453
O cameră de supraveghere a surprins momentul în care șoferul de 18 ani din județul Dolj lovește a doua victimă
Un bărbat şi o femeie au murit, vineri seară, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un tânăr de 18 ani, în timp ce mergeau pe lângă DN 55, în satul Lişteava din judeţul Dolj.
62508309
Cum au reușit două femei să genereze un scandal monstru la Târgul de Crăciun din Mioveni. S-au împărțit pumni și picioare
O plimbare prin Târgul de Crăciun din Mioveni s-a încheiat la poliție pentru șapte persoane din Argeș.
62501309
Accident cu cinci victime în judeţul Iaşi. Trafic oprit pe DN 28, în apropierea localităţii Valea Lupului
Două maşini s-au ciocnit, vineri seară, în judeţul Iaşi, cinci persoane fiind rănite, dintre care una este inconştientă.