Anchetă dificilă în Botoşani. Procurorii trebuie să elucideze misterul morţii a doi soţi

×
Publicitate

Anchetă dificilă pentru procurorii şi poliţiştii din Botoşani. Ei trebuie să elucideze misterul morţii a doi soţi din judeţ, de 55 şi, respectiv 48 de ani.

Aceştia au fost găsiţi fără suflare miercuri dimineaţă, chiar de către copiii lor. Anchetatorii iau în calcul atât varianta unei duble sinucideri, cât şi una înfiorătoare, a unei crime săvârşite de soţ, urmată de sinucidere.

În familie şi printre cunoscuţi se ştie că femeia era terorizata de soţ şi adesea pleca de acasă, de disperare, dar după o vreme, la insistenţele rudelor, se întorcea lângă el.

Apelul la 112 a fost făcut de către unul dintre fii cuplului, care a trecut să îşi viziteze părinţii. Bărbatul a avut parte de o imagine de coşmar când a deschis uşa casei.

Mama lui era moartă într-un hol, iar tatăl, într-o cameră alăturată. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Poliţiştii au descoperit apoi că femeia avea lovituri la faţă. Rudele celor doi le-au spus procurorilor că bărbatul era foarte gelos şi că susţinuse de multe ori că nu poate trăi fără soţia sa. Asta nu-l împiedică să fie adesea violent cu ea, spun apropiaţii familiei. Atunci, femeia pleca de acasă, dar se întorcea de fiecare dată.

Vecinii cred că bărbatul de 55 de ani şi-a omorât soţia, apoi s-a sinucis. Părinţii bărbatului îşi amintesc ultima discuţie cu nora lor: "Ea era mai palidă aşa la faţă şi supărată".

Anchetatorii au acum dificila misiune de a stabili dacă este vorba despre un omor, urmat de sinucidere, sau dacă nu cumva amândoi soţii şi-au luat zilele.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61812341
Vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, s-a sinucis. A lăsat un bilet de adio

Decizia şocantă luată în săptămâna Luminată de Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba. Bărbatul, de 41 de ani, a fost găsit fără suflare în casa părinţilor.

61952587
Și-a mințit părinții că are cancer, pentru a primi bani de la ei. Ce a făcut cu suma obținută

O femeie din Australia a petrecut 3 luni în spatele gratiilor, după ce și-a mințit familia și prietenii că suferă de cancer în stadiu terminal pentru a obține bani.

61905997
Violată timp de 10 ani de propriul frate. Fata din Brăila a ținut un jurnal al ororilor trăite

Un tânăr de 27 de ani, din județul Brăila, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, după ce acesta și-a violat sora cu șapte ani mai mică de sute de ori în decursul a 10 ani.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.