Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă, în Coventry. Legiștii au găsit peste 130 de răni

62226376

Un băiețel de șase ani a fost torturat până la moarte și ucis prin otrăvire de tatăl și mama lui vitregă. Înregistrări șocante în care spune „Nimeni nu mă iubește” au fost difuzate la procesul părinților.

Faptele oribile au avut loc pe 16 iunie anul trecut, iar indivizii judecați pentru uciderea copilului, Thomas Hughes, în vârstă de 29 de ani, și Emma Tustin, în vârstă de 32 de ani, au apărut acum în fața magistraților, la finalul anchetei, potrivit cotidianului „The Sun”.

Copilul a fost supus unei „campanii de cruzime” înainte de moartea sa, care corespunde „definiției medicale a torturii copiilor” a afirmat procurorul de ședință. La proces au fost prezentate juraților și imaginile șocante surprinse de camerele de supraveghere din locație.

Cu câteva ore înainte de a fi ucis, copilul apare în imagini atât de slăbit încât abia reușește să-și ridice plapuma. Băiatul de șase ani poate fi auzit plângându-se „nimeni nu mă iubește” și „nimeni nu-mi dă de mâncare”. Repetă asta, timp de 23 de secunde, de patru ori, potrivit probelor furnizate instanței.

Procurorul de ședință a descris juriului imaginile șocante: „Arthur se trezește și se ridică. Se pare că se chinuie să-și așeze plapuma. Plânge și se zbate, își târăște plapuma pe podea afară din sufragerie.”

Arthur poate fi văzut încercând să se ridice și să-și ducă așternutul dar îi ia două minute să facă asta.

Când se ridică, în sfârșit, pare că se împiedică și șchiopătează spre uşă.

Într-o altă înregistrare video, copilul plânge, repetând obsesiv „tati o să mă arunce pe fereastră, tati o să mă arunce pe fereastră”.

Pe 16 iunie 2020, individul este acuzat că l-a bătut cu bestialitate, apoi a așteptat 13 minute înainte să cheme ambulanța, spunând că „abia respiră” după ce „s-a lovit cu capul de podea”.

Paramedicii au ajuns la domiciliu și l-au găsit pe Arthur „întins pe spate, fără viață, palid, cu buzele violete”, au consemnat serviciile de urgență.

Copilul a murit la spital a doua zi, iar cauza oficială a decesului a fost o „traumă craniană provocată de un adult” de la „scuturare puternic și lovire repetată de o suprafață dură”.

Medicii au descoperit că a fost otrăvit cu atât de multă sare încât organismul său a fost „incapabil să mai lupte”.
L-a autopsie s-a descoperit echivalentul a șase linguri de substanță în organism - cel mai înalt nivel constatat vreodată de un medic, arată sursa citată.

Jurații au aflat grozăviile la care a fost supus micuțul, care era izolat și bătut chiar și 14 ore pe zi.
Pe trupul său s-au găsit aproape 130 de vânătăi, dintre care 25 în zona capului și a feței. Toate acestea nu au confirmat ipoteza rănirii accidentale, așa cum au afirmat suspecții.

„Nu sunt sigur că, în afara situațiilor traumatice evidente, am văzut vreodată un copil decedat la domiciliu cu atât de multe răni la cap și la față” a spus medicul legist, audiat în instanță.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Crima care a îngrozit un sat din Dâmbovița. Un bărbat de 60 de ani a fost găsit într-o baltă de sânge, în fața porții

Un bărbat de 60 de ani a fost găsit luni seară într-o baltă de sânge, fără suflare, în judeţul Dâmboviţa.

O femeie este acuzată că și-ar fi omorât doi copii, pe care i-ar fi îngropat în grădină, în Mehedinți

O femeie de 35 de ani din Mehedinți este acuzată că și-ar fi omorât doi copii nou-născuți, după care i-ar fi îngropat în grădina casei.

Soț și soție, uciși în fața copiilor pentru un loc de parcare. Agresorii au intrat peste ei în casă, în Somerset

Un cuplu a fost ucis în propria casă, în fața copiilor, pentru un loc de parcare. Oribilele crime au avut loc într-un sat din Somerset, Marea Britanie, iar paramedicii nu au mai reușit să salveze victimele, grav rănite.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.