Condamnare la Vaslui pentru femeile care au tocmit un „asasin” pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele

62208454
vremeanoua.ro

Femeile din Vaslui care au tocmit un asasin pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele au fost condamnate la închisoare.

 

Pedepsele sunt însă numai de doar doi ani de închisoare, pentru că atât prevede Codul Penal pentru infracțiunea pentru care au fost judecate.


Femeile, din comuna Pogana, Vaslui, au primit câte doi ani de închisoare pentru infracțiunea de „încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani” care, potrivit Codului Penal, „se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă” arată publicația Vremea Nouă.

Maria Bichineț, de 73 de ani și fiica sa, Laura Lefter, de 30 de ani, se află deja în Penitenciarul Bacău, arestate preventiv, iar durata detenției preventive va fi scăzută din pedeapsă, la momentul în care aceasta va rămâne definitvă, pentru că au fost condamnate de o primă instanță, a Judecătoriei Bârlad.

În urma anchetei polițiștilor și procurorilor, rezultă că i-ar fi dat 5.000 de lei unui văr pentru a-l ucide pe soțul tinerei. Maria Bichineț și Laura Lefter ar fi vrut ca Gheorghe Lefter să fie dus și spânzurat în pădure.

Numai că vărul tocmit pentru asasinat s-a speriat și a anunțat Poliția, astfel că femeile au fost reținute. Doi polițiști sub acoperire, împreună cu cel care trebuia să-l spânzure într-o pădure pe bărbatul de 40 de ani, s-au dus la cele două femei, reușind astfel să le prindă în flagrant delict.

Concret, cele două femei, bucuroase că are cine le duce planul la bun sfârșit, le-au dat un avans de 1.500 de lei, spunându-le în detaliu cum să îl omoare pe bărbat, și au fost imediat imobilizate de polițiștii de la Crima Organizată Vaslui.

Ele își doreau ca bărbatul să moară, ca să moștenească averea - cele două case din gospodărie care erau pe numele bărbatului de 40 de ani care urma să fie asasinat. Crima trebuia să aibă loc pe 31 martie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
O tânără și-a dat foc în casa părintească, la Bistrița. Are arsuri pe 70% din corp

O tânără și-a dat foc și are arsuri pe 70% din corp, chiar în timp ce se afla în vizită la mama ei, într-o localitate din Bistrița.

Încăierare sângeroasă în Pitești. A fost atacat de proxenet, după ce a mers să întrețină relații sexuale cu o tânără

Întâmplare de pomină într-un apartament din centrul Piteștiului. Un bărbat de 56 de ani și un altul de 22 de ani au ajuns la spital după o încăierare.

Accident grav în Argeș, după ce un șofer a intrat pe contrasens. O femeie de 66 de ani a murit

Un accident grav a avut loc miercuri seară în județul Argeș. O femeie de 66 de ani a murit iar nepoatele ei de 10 și 15 ani dar și șoferul au fost grav răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.