Caz șocant în Ploiești. O studentă a tăiat gâtul unei pisici în camera de cămin

×
Publicitate

S-au petrecut scene șocante în campusul Universității Petrol și Gaze din Ploiești. O studentă este bănuită că ar fi ucis o pisică în baie, în cadrul unui ritual satanic.

Fata i-ar fi povestit colegei de cameră că se simte slăbită și că va prinde puteri dacă bea sângele animalului. Șocată, martora a anunțat imediat conducerea, care, la rândul său, a alertat Poliția.

Studenta bănuită este în anul I. A primit o cameră la etajul trei al campusului universității, unde locuia împreună cu o colegă. În urmă cu câteva seri, cea din urmă a mers speriată la administratora campusului și i-a povestit planul diabolic al colegei sale.

Ilona Pleșa, colegă a studentei: "Am descoperit cu stupoare faptul că studenta făcea anumite ritualuri în cameră. Cu cărți, sare, lumânări... I-ar fi povestit colegei că ar fi omorât o pisica. A ademenit-o în cameră cu ceva carne, ar fi mers în baie și i-ar fi tăiat gâtul. Studenta ar fi făcut acest ritual deoarece în ziua respectivă s-ar fi simțit foarte slabită, iar acest lucru i-ar fi dat putere".

Cei din conducere au găsit animalul aruncat în curtea campusului, într-o baltă de sânge. În interiorul camerei au fost găsite mai multe lumânări și cărți despre moarte și ritualuri demonice. Întâmplarea i-a bulversat pe toți tinerii din campus.

Vlad Bontu, coleg al studente: "Eeste o fată care nu prea iese din cameră, nu zicea niciodată nimic".

Reporter: "Nu vorbea cu voi?".

Vlad Bontu, coleg al studente: "Niciodată".

Reporter: "Retrasă?".

Vlad Bontu, coleg al studentei: "Foarte! Se vedea pe fata ei că e mai antisocială, dar nici în halul ăsta".

Alexandra Petre, colegă a studentei: "Este un cămin unde nu s-au mai întâmplat incidente majore. Aveam acest pisoiaș, era motanul căminului nostru, îi dădeam să mănânce".

Reporter: "Cum ți s-a părut colega respectivă?".

Alexandra Petre, colegă a studentei: "O fată timidă, retrasă, nu vorbea cu nimeni".

Consiliul de conducere al universității s-a întrunit de urgență și a luat primele masuri.

Prof. Univ. Mirela Dulgheru, purtător de cuvânt UPG Ploiești: "Am fost anunțați de comportamentul crud și necivilizat al unei studente, care înțeleg că făcea ceva ritualuri și a sacrificat o pisică. Pentru confortul psihic, pentru siguranța studenților, Consiliul de Administrație a hotărât evacuarea acesteia din cămin până la încheierea cercetării penale".

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru cruzime față de animale.
Deocamdată, studenta nu a fost încă audiată. Anchetatorii au mers în campus și au ridicat mai multe probe. Pisica urmează să fie autopsiată și să se stabilească exact cum s-a produs sfârșitul bietului animal.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62223818
Un tânăr din Coreea de Nord a fost condamnat la moarte după ce s-a uitat la Squid Game

Un tânăr din Corea de Nord va fi executat după ce a adus din China o copie a serialului Squid Game și l-a urmărit, dar l-a și dat altor colegi.

62226412
Scene șocante în Dolj. O bătrână a fost violată și tâlhărită de un vecin în vârstă de 24 de ani

La aproape 90 de ani, o biată bătrână din Dolj a fost violată și tâlhărită de un vecin care îi putea fi strănepot.

62226376
Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă, în Coventry. Legiștii au găsit peste 130 de răni

Un băiețel de șase ani a fost torturat până la moarte și ucis prin otrăvire de tatăl și mama lui vitregă. Înregistrări șocante în care spune „Nimeni nu mă iubește” au fost difuzate la procesul părinților.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.