Cadavrul unei femei, găsit într-un lac din Neamț. Trupul era în stadiu avansat de descompunere

62347756
Shutterstock

Trupul unei femei, care a dispărut de acasă în luna decembrie a anului trecut, a fost găsit, luni, într-un lac din judeţul Neamţ.

Starea cadavrului nu a permis anchetatorilor să stabilească dacă are urme de violenţă, aşa că se aşteaptă concluziile legiştilor cu privire la cauza decesului, scrie News.ro.

„La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, anunţă, luni, Poliţia Judeţeanp Neamţ.

Surs citată a precizat că poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, o femeie în vârstă de 42 ani din Vădurele, persoană dispărută din data de 11.12.2022.

„Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul era în stadiu avansat de descompunere şi nu s-a putut stabili dacă sunt urme de violenţă.

În aceste condiţii, anchetatorii aşteaptă concluziile medicilor legişti.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62351370
Momentul în care un tânăr fără permis trece cu maşina furată peste un copil, apoi fuge de la faţa locului, în Timiș
S-au derulat scene şocante într-o localitate de lângă Timişoara. Un individ fără permis a trecut cu maşina peste un copil de 10 ani, apoi a fugit de la faţa locului. Printr-un mare noroc, cel mic este în viaţă.
62351184
Un actor dat dispărut în ianuarie a fost găsit mort și îngropat într-un cufăr sigilat sub podeaua unei case
Un actor celebru din Brazilia, dat dispărut la sfârșitul lunii ianuarie, a fost găsit mort într-un cufăr de lemn îngropat la 2,5 metri sub podeaua unei case.  
62350985
Scene cumplite în județul Vaslui. O femeie cu probleme psihice a fost bătută și violată de tatăl și de fratele ei
Scene cumplite s-au petrecut într-un sat din județul Vaslui. O femeie de 35 de ani a fost bătută și violată de tatăl și de fratele ei. Biata femeie, cunoscută cu probleme psihice, nu a avut nicio apărare.