Bolovanul căzut din cer în camera unor copii din Hunedoara era o bucată de zgură. Cum a ajuns acolo

×
Publicitate

Polițiștii au confirmat miercuri că bolovanul care a căzut marți, prin acoperişul unei case, în camera unor copii din Hunedoara, provine de la detonări făcute pe platforma unui fost combinat siderurgic din zonă.

Piatra de aproape 50 de kilograme a provocat pagube mari, şi numai printr-o mare șansă, nimeni nu a fost rănit.

Anchetatorii au stabilit că bucata mare de piatră este zgură provenită de la o detonare realizată la un kilometru de locul unde se aflau locuințele oamenilor.
Deflagrația a avut loc în incinta unui fost combinat din zonă, pe actuala platformă unde două societăți comerciale au activități de excavare și colectare a deșeurilor metalice.

În acest caz s-a deschis un dosar de distrugere din culpă însă rămâne de văzut dacă cei care au monitorizat detonările au avut autorizație și dacă au respectat toate procedurile legale.
Mai mult, ieri și o altă persoană din Hunedoara care locuiește la casă a anunțat că a găsit resturi de zgură în curte.

Incidentul de marți se putea termina cu o tragedie dacă în camera devastată se aflau cei din familie.
A intrat prin acoperiş, a ajuns în podea și de acolo a ricoșat în perete.

Mărturia acestei femei îți dă fiori. Oamenii au auzit o bubuitură extrem de puternică și, când au intrat în camera copiilor, au văzut dezastrul. Totul se putea termina cu o tragedie dacă bucata imensă de piatră, grea de aproape 50 de kilograme ar fi lovit pe cineva.

Din fericire, proprietara casei, împreună cu cei doi copii ai ei, o fetiță de 9 ani și un băiat de 6, se aflau la parterul locuinței, în bucătărie. Femeia povestește că totul s-a petrecut din senin .

Camera fetiței a fost devastată

Alina Todoruț, proprietara casei: „Am auzit o bubuitură, am ieşit cu copiii pentru că m-am speriat foarte tare, pietroiul avea vreo 40-50 kilograme, era mare, nici nu ştiu de unde e. Am sunat la 112 și le-am zis că a căzut ceva din cer, pentru că nu știam ce este. Inițial nici nu m-au crezut."

Camera fetiței a fost devastată. Bucăți din acoperișul distrus și din tavan sunt împrăștiate peste tot. Iar bolovanul a căzut chiar peste biroul copilei.

Anișoara Partenie, bunica copiilor: „M-a sunat fata mea plângând, nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Plângea și spunea că e casa distrusă și a ieșit afară cu copiii, mi-a zis că a căzut un bolovan pe casa ei. Nu știa ce s-a întâmplat."

Roxana Mateuț, purtător de cuvând ISU Hunedoara „Piatra a căzut prin acoperiș în cameră, de acolo a ricoşat din plafon. Colegii au ridicat piatra pentru a o analiza."

Bucata de piatră a fost preluată de poliție, după ce specialiștii au confirmat că obiectul nu prezintă un pericol radiologic. Acum va fi analizat de experții de la Institutul pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă din Petroșani. Și polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere.

 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62250911
Bărbat prins imediat după ce ar fi violat o minoră, în apartamentul său din Focșani. Un vecin l-a văzut pe geam

Datorită unui bărbat care a reacționat rapid, un individ de 44 de ani din Focşani a fost prins de poliţie, după ce a violat o fetiță de 12 ani.

62250839
Caz de sinucidere colectivă într-o familie adeptă a teoriilor conspirației

Patru persoane, membri ai aceleiași familii franceze, au murit joi, după ce au sărit de la etajul șapte al unui bloc din Montreux, Elveția.

62244002
Cadavrul unui bebeluș a fost descoperit într-un cimitir din Sectorul 1 al Capitalei

Poliţiştii din Bucureşti au demarat o anchetă, marţi, după ce au fost sesizaţi de un bărbat că a descoperit cadavrul unui bebeluş, lângă o cutie, într-un cimitir din Sectorul 1.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.