Bătrână de 76 de ani, ucisă în Mogoșoaia. Principalul suspect, fiul proprietarilor casei în care locuia cu chirie

×
Publicitate

O femeie de 76 de ani a fost omorâtă în casa în care locuia, în Mogoșoaia, județul Ilfov. Principalul suspect este chiar fiul proprietarilor, în vârstă de 25 de ani.

Nepoata victimei a găsit trupul neînsuflețit și a dat alarma. La scurt timp, polițiștii l-au găsit pe presupusul autor, dar nu și arma crimei. Individul și-a recunoscut fapta, dar motivele nu sunt clare, deocamdată.

Victima locuia cu chirie într-o anexă a casei deținută de părinții suspectului. Tot acolo locuia și nepoata ei, care a făcut descoperirea sinistră. Corpul fără viață al bătrânei zăcea dezbrăcat pe podea. Avea o plagă în zona gâtului, iar polițiștii nu exclud varianta ca femeia să fi fost și violată.

După apelul la 112, oamenii legii au pornit pe urmele suspectului. L-au găsit în scurt timp, la câțiva kilometri distanță, și l-au adus la locul crimei – însă nici urmă de armă. Inițial, bărbatul a negat fapta, dar apoi și-a schimbat mărturia și a declarat că el este autorul.

Strada pe care se află casa în care a avut loc tragedia închisă de mai multe ore, după ce echipajele de la criminalistică au cercetat locul faptei, cu suspectul de față, pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc crima. Apoi, suspectul a fost preluat de poliție și dus la audieri.

Oamenii din zonă sunt de părere că bărbatul are probleme psihice. Însă, surse din rândul anchetatorilor au transmis că nu există acte care să dovedească acest lucru. Individul, cercetat acum pentru omor, a fost dus la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62566905
Un adolescent din Bacău a fost lovit cu pumnul în față de un campion european la box. Scenele șocante au fost filmate

Un băiat de 16 ani din Bacău a ajuns la spital, în sala de operație, după ce a fost lovit brutal cu pumnul în față de un alt adolescent pugilist, chiar campion european de juniori la box în 2023.

62505223
Un bărbat și-a ucis tatăl cu burghiul, în Zărnești. A spart mai multe uși pentru a ajunge la victima baricadată în baie

Un bărbat din Zărneşti, bănuit că şi-a ucis tatăl cu lovituri de burghiu, a fost reţinut şi a fost prezentat miercuri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

62566882
Un bărbat din Portugalia a murit după ce partenera lui „obeză” a căzut peste el în timp ce se ridica din pat

Un bărbat din Portugalia a murit „asfixiat” după ce partenera sa „obeză” s-a împiedicat, a căzut peste el și nu a mai reușit să se ridice.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.