Bărbat înjunghiat mortal de către fiul său. Agresorul se află în custodia poliţiştilor

62215186

Un bărbat de 54 de ani a fost înjunghiat mortal de către fiul său, în vârstă de 29 de ani, agresorul aflându-se în custodia poliţiştilor, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Valea Călugărescă au fost sesizaţi, în jurul orei 2,00, de către un bărbat din comuna Albeşti Paleologu despre faptul că fratele său şi-ar fi înjunghiat tatăl.

"În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, identificând în interiorul imobilului un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care prezenta mai multe lovituri la nivelul pieptului. Bărbatul bănuit, în vârstă de 29 de ani, a fost depistat de poliţişti, fiind în custodia acestora, în vederea audierii şi dispunerii unei măsuri preventive", precizează sursa citată.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor şi violenţă în familie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62220259
Individul care și-a ucis cumnata gravidă era depresiv. Concluziile medicilor psihiatri

Procurorii din Brăila au intrat în posesia unor imagini îngrozitoare surprinse la foarte puţin timp după comiterea crimei de ieri, din judeţul Brăila.

62220245
Pedofil condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a corupt peste o mie de copii și tineri

Sentinţă controversată la Iaşi! Un bărbat judecat pentru pornografie infantilă a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce ar fi abordat pe internet o mie de copii şi adolescenţi din România, Rusia şi Ucraina.

62220117
Filmul crimei din Brăila. Georgiana a fost ucisă cu 2 zile înainte să nască. Cum a ajuns cumnatul ei să-i ia viața

Tragedie în Brăila: o tânără de 27 de ani, însărcinată în luna a noua, a fost înjunghiată mortal, cu doar două zile înainte să aducă bebelușul pe lume.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.